Campion al viselor mele: am revenit să termin ceva să lăsasem pe munte, proba ultra-maraton msg Maraton Apuseni

#citeste #vezi Cum să te regăsești și sfârșești în peste 90 km de alergare pe munte.

Ce weekend mi-am găsit și eu să devin campion, scuzați, încă sunt haihui, să termin proba de ultra de la msg Maraton Apuseni: când U Cluj a devenit campioana națională la baschet masculin. Stai să vă spun cum o fost, că o fost într-un mare fel. 

Un ultra montan, de ce aș face asta? 

Prieteni, acum doi ani, participam la prima ediție a msg Maraton Apuseni, o ediție care avea startul noaptea, la ora 00.00. Habar n-aveam la ce mă înham, m-am bazat pe închizători. Ha-ha. Am fost scos din cursă la punctul La Răscruce 2 pentru că am pierdut vremea aiurea pe traseu și nu m-am încadrat în timpul regulamentar. Două note: 1. La Răscruce e un punct de alimentare și cronometrare pe traseele de ultra și maraton prin care treci de două ori - când intri și când ieși din circuitul Scărița Belioara, zis așa scurt. 2. Să lămurim asta: eu nu sunt alergător, sunt doar un tip mega-pasionat de alergare, e deja stil de viață, alerg oriunde și oricând - inclusiv fac naveta spre job în halul ăsta - știu, e o tâmpenie crasă, din astea. Așadar, pentru mine, un ultra e o provocare și, dacă mă încadrez în timpii dați de organizatori, nu am deranjat pe nimeni, mă simt super-încântat de reușita mea, oricât de insignifiantă ar fi din perspectiva locului ocupat în clasament. 

Așadar, no, din câte v-ați dat seama, aveam ceva lăsat neterminat, simțeam că pot face asta și că ar fi fost mareee păcat. Așa că m-am înscris pe ultima sută de metri. Aș fi vrut un partener pe timp de noapte, o picat și acesta, care m-o cam amăgit el că e vorba de peisaje faine, de admirat muntele și filosofat la te miri ce. #bănene, omul a scos untul din mine pe prima buclă, dar m-am bucurat că am făcut record pesonal pe maraton pe distanța aia de 46 km sau cât o fi fost. Bine, man, ms. Te știi tu care ești. 

Start magic

E poetic, serios. E vineri noaptea, la câteva ore distanță de o zi de birou, e cu atmosferă de-ți vine nu să pleci prin munți, ci să rămâi acolo. Păi, serios, omul cu microfonul de la start mă întreabă de ce am venit și care-i scopul meu, după care, îmi spune că au slănină afumată și pălincă, parcă, dacă-mi aduc aminte bine. No, să-ți mai vină să pleci. Bun, foc de tabără, torțe, muzica în boxe, voie bună și 47 de nebuni gata să o ia prin munți la fugă. I-o fi plătit cineva, or pierdut vreun pariu, cine știe. Apropo, pe traseul spre Muntele Mare, am dat peste limbi de zăpadă.

În ritm de salsa

Nu se poate spune altfel, dar, am dansat până pe la km 27-28. Parcă…Companionul meu o ținea doar în muzici, voie bună și rime. Prieteni, se poate să te înhami la asta și cu voie bună, nu resemnat că te duci la arme. Desigur că a urmat deja celebra mea cădere-n gol, zdrobire filosofică, și am tras de mine oleacă, dar, mi-am revenit surprinzător, not!, și am colindat potecile până la finalul primei bucle. M-am și întrebat, desigur, care este rostul meu pe acolo, dar, cum n-am găsit vreun răspuns adecvat, am continuat. Apropo, o altă notă: pentru cei care nu cunoașteți datele mai tehnice, ultra-ul acesta este compus din două bucle - pleci pe prima, faci mai bine de un maraton, revii de unde ai plecat, mănânci o ciorbă, paste, bei o cafea și mai faci ce vrei tu, după care, mai bagi încă un maraton sau mai mult de atât. Să fie simplu și clar. 

Revenit la Buscat Base Camp, m-am hidratat foarte bine, am primit o porție de masaj la picioarele mele puțin avariate, am băut o cafea și am luat nefericita decizie de a nu-mi schimba Hoka Mafate-urile din picioare. Am schimbat șosetele, pus vaselină, dar, nu și papucii de alergare. Aveam Ultra Raptorii de la La Sportiva în dropbag, dar, nu, eu deștept, nu-i schimb, că-mi plac mai mult ăștia și nu-s așa de uzi. E ca atunci când știi finalul unei povești, nefericit, și tu tot speri. No, freza făcută, băut cafeluța, pus cele-cele, dat binețe oamenilor faini de acolo, ce organizare poate avea cursa asta, I-N-C-R-E-D-I-B–I-L, și plec. Companionul meu m-a cam așteptat, dar, știți cum e, nu poți ieși în lume chiar oricum, trebuie puțină aranjare. 

Vreți un răsărit de soare? Poftiți, vă rog, direct, din munți

A doua buclă începe binișor. Eu simt că scad ritmul, dar sper să fie doar o adiere de vânt. Soarele urca pe cer, se făcea cald și fain, peisajele și mirosurile erau dumnezeiești, oamenii de pe traseu din puncte erau fantastici, ce-ți mai puteai dori? Ăăă, tălpi întregi la picioare, de exemplu? Sau, dacă se poate, fără anumite iritații? Repet, dacă e posibil. Dacă nu, mergem și așa. 

Cu acest ritm încetinit, oricum intram în ritmul meu, care era cam cu două viteze sub al amicului meu de nebunie, am decis să ne despărțim. Așa fusese oricum planul, până la zi, apoi, care-cum. Foarte bună decizie, eu aveam alte gânduri, planuri și…probleme. 

V-am spus deja că mi-au plăcut mie mai mult papucii umezi cu șosete uscate decât papucii uscați cu șosete uscate din dropbag, da? No, era momentul să culeg roadele acestei decizii. Până la la km 80, am mers relativ decent. Mă depășeau maratoniști, era firesc, dar, pe Scărița Belioare, am recuperat și depășit și eu. De acolo, tălpile mele au luat-o razna și am făcut o cursă de cum să nu atingi pământul. Am tot zis hai că se poate, că am tot văzut chestii nasoale la oameni care chiar știu ce fac. Mai tiptil, mai pe vâfuri sau călcâie, am tot avansat kilometru cu kilometru și știam că-l termin. Faptul că ajunsesem după prima buclă cu un avans foarte rezonabil, pe care mi l-am păstrat până la acel fatidic km, mi-a permis un lux în abordare. Da, îl terminam, dar cu niște costuri la gaz, curent sau mașină. Ha-ha. 

La ultimul punct de hidratare, înainte cu 5.9 km, un salvamontist mi-a curățat efectiv tălpile, iar un fotograf de la Pixel Sport mi-a dat o pereche de șosete curate. Omule, dacă citești asta, îți mulțumesc din nou foarte mult! Am vrut să i le plătesc, dar, cum intuiți, nici poveste de așa ceva. Îi mulțumesc și salvamontistului, sunteți oameni tare faini. Cu noile mele tălpi, parol!, am început să zbor pe ultima urcare, ajungând vreo doi maratoniști și un companion de la ultra. Să fie lucrurile și mai faine, organizatorii au pus în golul alpin, înainte de coborârea spre Buscat, o ditamai grindina, o minunăție arhitecturală de te podidea plânsul. Știti cum îi dădea? Mă dureau degetele de la mâini când primeam câte o bobiță. 

Nu e bai, am trecut și de acest obstacol și am început să cobor izbăvirea. Un grup de părinți, copii și un chitarist haios care-mi cânta de victorie, aș fi vrut eu!, m-a întâmpinat înainte de drumul forestier care ducea în base camp. Nu știu unde mergeau ei, se îndreptau drept spre câmpul de grindină. Poate voiau să o ia înapoi, cine știe, dar, erau tare-tare faini cu toții. 

Am ajuns și trecut linia de sosire alături de fetele mele și fetița unor prieteni în aplauzele celor prezenți. 89 km cu 4.350 m diferență de nivel, 92.31 cu 4.126 m diferență, după ceasul meu. A fost cum a fost, a fost poezie și epic. 

Mai jos, cadre de la prietenul Marius Dediu. Mulțumesc, man, m-ai prins din nou. Ultima e cugetătoare eu: ce sunt eu, ce pot să fac, ce pot se sper, ce drac fac aici?

Msg Maraton Apuseni e o competiție tare dragă mie. Aici, mi-am făcut debutul la orice tip de alergare montană pe care am practicat-o: semi-maraton, maraton și ultra-maraton. Nu e doar despre asta, e vorba despre atmosferă, despre oamenii implicați, despre ce se întâmplă acolo, despre organizare și despre cum ești primit și privit. Organizatoric, competiția asta este perfectă, nu am nimic de reproșat. Pornesc de la marcajul impecabil pe timp de noapte și ajung până la modul în care ești ajutat și susținut în puncte sau în base camp. Este, dincolo de toate, vorba despre oameni, iar, aici, găsești oameni minunați din plin pe metrul pătrat. 

După competiție, evident, am zis că nu (știu dacă) mai vin la vreun ultra. Cum vă spuneam, sunt doar un tip căruia îi place extrem de mult să alerge și care promovează asta, atâta tot. Dar, da, prieteni, am făcut-o și pe asta. Se poate! Azi, de exemplu, am fost la Cinema Arta, vă spun data viitoare de ce, și la funala U BT Cluj - CSM U Oradea. Curajos, nu? Mai ales că am venit pe jos spre casă. Așadar, nu știu dacă ultra, dar, cu siguranță msg Maraton Apuseni.

Campioni la baschet masculin

Dacă tot am fost la U BT Cluj - CSM Oradea, câteva cadre de la finala care a decis campioana României la baschet masculin.

Nu uita, până în 2050

• Ar putea fi mai mult plastic în ocean decât pește!

• 99% dintre păsările mărilor și oceanelor ar putea ingera plastic!

• Milioane de animale marine mor în fiecare an din cauza gunoaielor

• Fiecare chiștoc de țigară poluează sute de litri de apă și durează ani să se degradeze

• 10 milioane de gunoaie sunt aruncate anual în apele mărilor = adică, un camion pe minut, 400 kg pe secundă

• 80% din gunoaiele marine provin din surse terestre.

Ce putem face? #ourocean #ourseas (Sursa: Aquarium Pola)