Cum să transformi alergarea într-un mijloc alternativ de deplasare spre/ de la birou
#decit #dealergat manuscris în câteva puncte despre metamorfozarea alergării și transformarea spiritului
A venit momentul, din nou, să povestim despre mijloace alternative de deplasare într-un oraș destul de/ foarte sufocat. Știu că mulți dintre voi credeți că bicicleta este cel mai eficient mijloc de deplasare în oraș. Adevărat, în mare, dacă nu ar exista și nebunia de a alerga spre și de la job…sau de a înota. Acum ceva timp, citeam un material despre un tip care apelează la formula aceasta: înoată vreme de aproximativ 2 kilometri înspre job-ul său. Bine, ai cam avea nevoie de un râu pentru așa ceva.
revenind.
Un oraș precum Clujul nu e chiar cel mai prietenos cu bicicliștii. Pentru unii dintre ei, pedalatul poate fi intimidant, mai ales dacă luăm în considerare că sunt șanse mici spre deloc să mergi pe o pistă dintr-un loc în altul fără să apelezi la trotuare (ilegal) sau carosabil (super mega festival rock). Cu mijloacele de transport în comun simți că ești prea static, ai opt ore de birou. Ai vrea să te miști puțin. Ok, ai alternativa de a merge pe jos. E fenomenală, dar, dacă ai o distanță de 5-6 km, devine problematic: timpul deplasării, faptul că s-ar putea să ajungi nu în forma dorită sau să te pierzi în prea multele gânduri care te năpădesc pe un așa traseu.
Mintea începe să conceapă un plan nebun/ sau nu deloc prin care să mergi spre biroul tău în alergare. Inadmisibil! Aberant! Minunat! Mirific! Cum ți-a venit/
Totuși, să ne mai gândim puțin. Am mai promovat pe blogul meu acum ceva timp ideea aceasta și chiar am observat alți doi-trei temerari care s-au încumetat la așa ceva. Vorbă multă, haideți să vedeți cam ce ar presupune și cam de ce anume ar trebui să țineți cont, dacă ați băut suficient de mult în seara dinaintea aplicării unei astfel de idei.
Nu e pentru prima dată când alergi. #run2work-ul nu se adresează celor care abia sunt la început de drum cu alergarea. De ce? Acest demers trebuie să includă și plăcerea. Dacă o vei face din obligație, cu chin sau eforturi mari, va căpăta un sens nou pentru tine. Așadar, asigură-te că parcurgerea a 2-4-10 km sunt o plăcere pentru tine. Abia apoi te vei putea gândi la #run2work.
Echipamentul este totul. Pentru o alergare simplă, desigur, ai nevoie doar de o pereche de încălțări. Datele se schimbă total atunci când alegi să alergi spre job. În primul rând, ai nevoie de un rucsac flexibil, încăpător și cu care să poți alerga. Eu am optat pentru un produs de la Decathlon (later edit: nu mai este pe stoc). Deși era clasat la copii, e ok pentru alergare, căci vine sus pe spate, are sistemul AirCooling de răcire, bretelele nu sunt rigide, nu te incomodează. Apropo, eu am făcut un 2×2 race cu el, deci, duce bine de tot sau, mă rog, duc eu, discutabil. Apoi, trebuie să te organizezi în așa manieră încât să-ți transformi acest rucsac într-un adevărat mini-dulap portabil: haine de schimb pentru birou, haine de schimb pentru retur, prosop, gama de deodorante și curățare, eventuale creme, încălțările pentru birou (ideal ar fi să ai un loc de păstrat la birou, să nu le cari zilnic) și o mini-trusă pentru posibile accidentări (credeți-mă, ar putea face diferența mai ales când ajungi la birou la 8.30 și ai o problemă). Sunt mereu dotat cu aproape de toate la mine. Faptul că nu ai toate condițiile pentru asta e doar un moft, parol! se poate. De fapt, ai nevoie doar de o baie.
Să ai în minte un traseu. E fain să alergi aiurea, trecând de la o stradă la alta, admirând și descoperind lucruri pe care nu le-ai putea vedea nicicum din mașină. Totuși, țelul tău e să ajungi și la birou. Așadar, trebuie să ai în minte o rută fie și ușor generalistă. O să mai faci abateri, sunt inevitabile, dar să ai firul mare în minte cu tot cu timpul estimativ pe care l-ai face. Nu ți-ai dori să pleci de acasă și să ajungi când…vei ajunge.
Pe cât posibil, încearcă să setezi o rută care să te cam scoată din zonele mai poluate, cu trafic mare. Sigur-sigur nu ai vrea să experimentezi așa ceva. Dacă știi că ai un parc pe lângă sau în drum, îl poți include în ruta ta. De asemenea, în zonele cu blocuri, alege străduțele mai puțin umblate de principalul element poluator într-un oraș: mașinile! Poți încerca și o mască anti-poluare, dar, nu-ți pot spune nimic despre ea, nu am utilizat așa ceva.
Evită supralicitările la tura de dimineață. Aleargă calm, liniștit, vei mai avea și de lucru în ziua respectivă. Dacă 2 km îți pot asigura relaxarea necesară, atunci aleargă doar 2 km. Poți pleca un picuț mai devreme, nu cred că ai o problemă cu asta. Returul te privește total, poți merge la rupere. Acasă, te va aștepta un pat și o bere.
Consultă permanent prognoza meteo. Afirmația e valabilă în mod special pentru tur, poți ajunge acasă în orice hal dorești. La birou, totuși, ar fi bine să nu mergi în alergare pe furtună indiferent de cât de bine ai fi echipat. Varianta e posibilă doar dacă ai la îndemână un vestiar complet echipat, inclusiv baie cu duș. Notă: unora le plac mult de tot ploaia și frigul (vinovat).
Din experiență, distanța optimă pentru alergatul spre birou e cam 5-6 km. E suficient cât să nu faci prea mult, cât să faci puțină mișcare, cât să te relaxezi după ce ți-ai lăsat copiii la școală și să-ți așezi gândurile în ordine pentru o zi prolifică.
Vreme rea, e prea cald sau e prea frig. Ajung prea târziu sau nu am unde să mă schimb. Îți pot găsi o listă întreagă de motive pentru care să nu o faci, să nu alegi să alergi spre și de la job. E mai comod, știu, dar îți voi spune că nu e mai sănătos. La fel, nu vei simți că faci într-adevăr ceva fain atât pentru tine, cât și pentru orașul tău.
#aleargăClujul, nu-l polua!