Dale comunităților
Dale comunităților
Scurtă poveste a unor olandezi ce-și făceau rău ieșind afară pe vreme rea
Se auzi un glas din cealaltă încăpere, anunța ceva inițiativă. Se face! Vom face! Se va face! Plouă. Începe un murmur lin care cuprinde treptat comunitatea: n-avem, pardon, e al dracului de frig. Viforurile polare se mutaseră deasupra zonei blânde cu patru anotimpuri, încă aveau patru. Nu se mai face! Nu vom face! Mulțimea strigă într-un delir nefacerea și nefăcutul, să nu fie afectați, ca ploaia să nu le cadă pe geci sau căciuli. Să nu uităm de frig, le afecta iremediabil existența, era o chestiune existențială. Asta presupunea un asalt, un atac pentru salvarea existenței însăși: să nu se facă, domniile voastre, să nu se facă! Să cutezi o încercare de reacție sau argumentație timidă? La tăvălugul de indivizi care apucaseră a o lua pe Valea Plângerii, era inutil orice zvâc. Dus pe ape fuse totul, căci, uneori, e bine să nu alergi, că poate transpiri și răcești. E bine, uneori, nici orele de sport să nu fie făcute, că unii se pot îmbolnăvi. Minte sănătoasă în corp sănătos s-a transfigurat aici, e vorba doar despre conservarea corpului prin a nu-l expune la intemperiile de -3 grade. E prăpăd dacă plouă, ninge, viscolește sau, cine știe, termometrele coboară sub -3/ -4 grade. Anulăm tot, suntem în nefacere totală. Este iadul alb…
Între timp, olandezul nostru își luă bicicleta din dotare și se duse în treaba lui. Erau -8 grade afară și un ușor strat de nea, abia observabil. Nu era singur, îl însoțea copilul, tot pe bicicletă. Era mai subțire îmbrăcat decât tatăl său și părea să-i placă la nebunie drumul ăsta spre școală. Pe stradă, ca în oricare altă dimineață banală, s-au întâlnit cu vecina lor de peste drum. Avea o bicicletă de oraș verde cu flori pe ea, destul de veche. O luase dintr-un târg de vechituri, dar îi plăcea la nebunie pentru că îi aduce aminte de niște vremuri vechi, uitate. Părea că trăia un trecut în prezent. Alături de ea, o fetiță fără eșarfă la gât își pedala frenetic bicicleta roșie cu coșuleț în față, unde avea un ghiozdan sau, mă rog, părea a fi un ghiozdan. S-au salutat reciproc fără să se oprească, și-au văzut de drum. Nu prea se gândeau la frig, probabil nici nu-l prea simțeau. Nu simțeau nici vreo ranchiună de la puținii șoferi din trafic, e un adevărat act de curaj să te urci la volan acolo și să stai în trafic.
Olandezii își văd de normalitatea lor, aleg să petreacă timpul prelungindu-și speranța de viață, călire și cardio pe orice timp de vreme. Nu există vreme rea, ar spune, doar jachete sau geci nepotrivite. Răul e comis deja, căci ei s-au expus lui, nu s-au supus binelui comod al nefacerii. Morrrrr! Se strigă dintr-o încăpere alăturată. Ce banalitate…s-a crezut orbește în moarte corpului, pe când sărmanul om cerea mai mult, dar pe altă limbă. Mai mult și mai bine, spre răul absolut.
De aici vine, probabil, calmitatea: e un soi de aerisire a minții. Copiii olandezi sunt mai vioi și dispuși nu doar la efort, ci la fel și fel de activități.
Parcurgeau infinitele lor piste cu calm spre activitățile zilei respective. Îi ajutau și dalele, că erau mult mai uniforme decât cele romane. La asta s-au gândit unele administrații, la trecere: să facem lumea să treacă lin prin piețe, locuri de promenadă sau pur și simplu fel și fel de piațete. Trecerea lină este, din nou, o chestiune existențială pe care, de exemplu, croații au ales să o refuze. Ei spun grotesc și hilar că trecerea pe aceste străzi pietruite este resimțită precum o călătorie în timp, ducând vizitatorii în era medievală. Străzile pavate astfel fuseseră folosite pentru prima dată de romani, care se gândiseră să le facă mai durabile. Peste timpuri, unele orașe din Europa au păstrat această modalitate arhaică de a-și chinui trecătorii să treacă prin unele zone, în mod special centrale. În altele, mai progresiste, se merge pe ideea trecerii line, a unui lung șir de dale care permit trecătorului să parcurgă strada sau zona fără afectări existențiale sau întoarceri în timp. Totul este înspre înainte. Așa că ei au ales dalele, un fel de beton continuu care nu te lasă să te oprești, te împinge să mergi mai departe, lin.
La -8 grade, nu e bine să te plimbi pe dale. E bine să stai. Această ședere blândă ajută la meditația asupra propriei existențe: ce pot să fac, se pot să sper, ce este omul? Între timp, cei care nu apucă să mediteze astfel, își definesc existența prin mișcarea ei, căci, sunt unii, care spun fix asta: a fi înseamnă a deveni, nu a sta. Te muți de colo-colo. Îți pui o geacă mai groasă pe tine și ieși afară să devii. Rumoarea nefacerii a scăzut. Se face!
Cât să mai stăm pentru un prag de 250.000? Îi mai lăsăm? Tramvaiul din față e strâmb.
Nu uita, până în 2050
Ar putea fi mai mult plastic în ocean decât pește!
99% dintre păsările mărilor și oceanelor ar putea ingera plastic!
Milioane de animale marine mor în fiecare an din cauza gunoaielor
Fiecare chiștoc de țigară poluează sute de litri de apă și durează ani să se degradeze
10 milioane de gunoaie sunt aruncate anual în apele mărilor = adică, un camion pe minut, 400 kg pe secundă
80% din gunoaiele marine provin din surse terestre.
Ce putem face? #ourocean #ourseas (Sursa: Aquarium Pola)