Demența digitală. Cum ne tulbură mintea noile tehnologii/ Manfred Spitzer — Rares Iordache
„Demența nu înseamnă doar pierderi de memorie. Iar în cazul demenței digitale nu e vorba doar de faptul că tinerii (mai ales) par să…
„Demența nu înseamnă doar pierderi de memorie. Iar în cazul demenței digitale nu e vorba doar de faptul că tinerii (mai ales) par să devină din ce în ce mai uituci […]. E vorba mai degrabă de randament mental, gândire, capacitate critică, de orientare în “hăţişul de informații”. Dacă o casieră folosește calculatorul ca să socotească doi plus doi și nu observă că rezultatul 400 trebuie să fie greșit, dacă NASA lansează un satelit în nisip (sau în spațiul infinit) pentru că nimeni nu s‑a prins că incii și milele nu sunt totuna cu centimetrii și kilometrii, dacă bancherii greșesc un calcul cu 55 de miliarde de euro, toate acestea înseamnă până la urmă doar că nimeni nu mai gândește. Evident că în aceste cazuri nimeni n‑a aproximat în cap ordinul de mărime al rezultatului, ci s‑a bazat în schimb pe un asistent digital oarecare.” ( Manfred Spitzer)
Profesorul Manfred Spitzer a scris: Digital Demenz/ Digital Dementia (2012), carte care spune, la o primă vedere, că utilizarea excesivă a tehnologiei ne aduce destule deservicii. Lucrurile sunt mereu mai complicate decât par. Despre acest aspect am scris încă din 2015. La distanță de aproape șase ani, Spitzer și-a lansat cartea : „ Demența digitală. Cum ne tulbură mintea noile tehnologii “ — publicată în colecția Știință a Editurii Humanitas, în parteneriat cu Mazars România, unul dintre cei mai importanți jucători de audit și consultanță la nivel internațional.
A început să apară destul de multă literatură pe acest subiect al demenței digitale, însă orice expert în neuroștiință ar confirma că această perturbare nu este exclusiv despre pierderea memoriei. Ea poate fi conexată direct cu simptomatologii ale comunicării și limbajului, atenției, percepției vizuale sau a altor funcții vizuale ( Marcel O’Gorman, Taking Care of Digital Dementia — CTheory, 2015). Cercetătorii sud-coreeni s-au preocupat în mod deosebit de subiect, afirmând că digital dementia se caracterizează prin deficit de memorie, perturbări ale atenției și ale spectrului emoțional. Cei vizați sunt tinerii utilizatori ai device-urilor specifice jocurilor, cei care petrec cam mult timp pe internet (căutare google & stuff) sau cei din zona smartphone-urilor. Totuși, teoria sud-coreenilor e cam greu de digerat, mai ales că are niște origini în teoriile lui Roger Sperry din 1981 legate de funcționarea emisferelor cerebrale. Mai apoi, mai este și Manfred Spitzer, care a reluat discuția, întâi în lucrarea The Mind Within the Net: Models of Learning, Thinking, and Acting (2000).
“Utilizarea excesivă a smartphone-urilor sau a dispozitivelor pentru jocuri video împiedică dezvoltarea echilibrată a creierului”, dr. Byun Gi-won, medic Balance Brain Centre din Seoul.
Cam același lucru îl spune și Spitzer: demența (digitală) nu este un diagnostic, ea se referă la faptul că utilizarea excesivă a tehnologiilor digitale de la vârste fragede împiedică dezvoltarea armonioasă și echilibrată a creierului.
it’s a description of the process of cognitive decline-dē-down, mēns mind-so it’s downward with your mind. And with any descent, one thing is clear: the higher you start, the longer it takes to get down. I mean, it’s as simple as that. If you start at a sand dune, your way to the ocean is short. If you start at the top of Mount Everest, you can go down for a long time and you’ll still be high up. And it’s exactly the same thing with mental decline, we know that. (Manfred Spitzer, interviu cu Marcel O’Gorman, mai 12, 2014.)
Recenziile au cam luat-o razna, mergând cam toate pe firul acesta: tehnologia ne face mai proști. Ei bine, Spitzer, mai curând, argumentează înspre un fel de demență reversibilă, asociată cu modificări psihologice certe. Cu alte cuvinte, un creier conectat arată cam altfel decât unul deconectat. Ar trebui să fie așa: tehnologia nu ne aduce decât beneficii, inclusiv de ordin intelectual, dar sunt și niște note de subsol de care trebuie să ținem cont.
Îmi place modul în care dorește O’Gorman să trateze demența digitală: ca pe un science-fiction unealtă de învățat pentru cercetătorii interesați în relația tehnologie — spectrul cognitiv. Ceea ce este cert este faptul că există o comoditate oferită de tehnologie în câștigarea informației: suntem la doar un click distanță de orice, iar ceea ce trebuie noi să facem este să aplicăm filtrarea. Într-un asemenea flux în care există prea multă informație de știut, aplicăm filtre și vedem ceea ce ne interesează cu adevărat. Ce reținem? Ei bine, când ai totul la îndemână, ai tendința să spui: la ce folos, dau un click. Dar pendularea inter-clicuri ne poate duce și înspre altceva: hiper atenție, ca perturbare a atenției sau deficit al ei.
Hyper attention is characterized by switching focus rapidly among different tasks, preferring multiple information streams, seeking a high level of stimulation, and having a low tolerance for boredom. (N. Katherine Hayles, “Hyper and Deep Attention: The Generational Divide in Cognitive Modes” — Profession, 2007)
Cunoscut? Cei care lucrăm în sisteme gen taks-uri cunoaștem mecanismele. Aș merge mai departe: avem în față o întreagă generație — digital natives — care suportă acest tip de consecințe. Cum ne alterează imersiunea această în prea multă informație capacitățile noastre cognitive? Întrebare grea inclusiv pentru un psiholog. Pot confirma doar faptul că există schimbări la nivelul reconstrucției subiectului în spațiul virtual cu influențe ireversibile asupra celui real — fluxul schimbă ceva acolo, în interiorul relației eu — atavar, la ambii poli.
Info:Prof. dr. MANFRED SPITZER este directorul Spitalului Universitar de Psihiatrie și al Centrului de Transfer pentru Cercetare şi Neuroştiinţe din Ulm, pe care le-a înființat în 2004. În calitate de psihiatru şi cercetător în neuroştiinţe lucrează la interfaţa dintre minte şi creier în zonele neuroştiinţei cognitive şi sociale. Este gazda show-ului german de televiziune Geist und Gehirn (Minte și creier), unde împărtăşeşte publicului larg rezultatele cercetărilor sale în domeniul neuroştiinţei. În 2012 publică volumul Digitale Demenz: Wie wir uns und unsere Kinder um den Verstand bringen (Demenţa digitală, în curs de apariţie la editura Humanitas). Concluziile lui Spitzer sunt uimitoare: clasele de şcoală digitalizate pot avea un efect negativ asupra procesului de învăţare, în special în cazul copiilor la vârste fragede, subminând capacitatea neuroplastică a creierelor acestora. A fost invitat al Forumului Mazars în România.
Originally published at https://raresiordache.ro.