Dileme izvorâte după un periplu sloven

#decitit De ce sunt slovenii cum sunt și alții nu pot fi măcar puțin așa?

Mi-am fixat în minte să vizitez Slovenia. Nu mă întrebați de ce anume, căci e exact lucrul acela pe care simți că trebuie să-l faci, dar nu prea ai idee de ce anume. Bun sentiment a fost. Dincolo de emoții, s-au născut și niște gânduri, dileme sau cugetări din depărtări. Ce or fi, ce nu or fi, nu are sens să descifrez, le aștern pe hârtie, poate mai rezonează lumea de aici cu unele dintre ele. 

De ce pot slovenii să pedaleze așa mult?

Bicicliștii sunt peste tot, sunt de toate vârstele. Să nu credeți că, vai, au piste ca în Olanda. Nu au. Cam așa arată multe dintre ele sau chiar mai rău:

În regulă, le au mai ok decât cele pe care le avem noi la Cluj-Napoca, de exemplu, căci te poți urca pe o pistă dintr-un capăt al orașului și te dai jos de pe ea, hăp, în celălalt. Cu toate acestea, de la mic la mare, slovenii folosesc bicicleta, mult de tot. Nu e vreo fiță de centru, căci am luat la alergat orașul Ljubljana și mai spre cartiere, întâlnindu-mă și acolo cu bicicliști pe piste. Bine, în primul rând, erau piste și acolo. Așadar, dilema mea e tocmai aceasta: de ce ei pot și alții nu? Hai, am spus-o, gata! Ideea este că nici la ei bicicliștii nu au o reputație tocmai grozavă, vedeți ce mi-a spus un taximetrist sloven aici despre ei, dar, lumea e calmă și se respectă reciproc. 

De ce sunt mai calmi slovenii?

Voi porni de la trafic: în general, se simte o decență a participanților la trafic. Nu pare că se urcă la volan nici să câștige vreo cursă, nici să se încaiere cu colegul de trafic, fie el pe patru sau pe două roți. Apoi, aceeași chestiune se aplică mai peste tot: pe stradă, la restaurant, la magazinul din colț sau din cartier, la hotel, piață, festival, etc. Le-am cam prins pe toate și rar am văzut situații scoase din minți. Așadar, de unde le vine mai calmul ăsta comparativ cu alte popoare mai…agitate?

De ce-și iubesc slovenii tara, limba, patrimoniul cultural?

Am sesizat o grijă aparte pentru tot ce ține de simbolurile naționale, de întreținerea monumentelor istorice și punerea lor în evidență, de limba lor, de identitatea lor, la urma urmei. Am reușit să smulg câteva cuvinte în slovenă și tare mi-a fost mirarea de cât de încântată a fost persoana cu care dialogam. Ei știu că au o limbă incomodă, dar se simt bine cu ea. E un soi de mândrie care lipsește cu desăvârșire altor popoare. Este fix mândria care te face să arăți cine ești, de unde ești, ce ai făcut, să respecți mediul și cultura țării tale și să le promovezi până ce-i faci pe alții nu doar să se întrebe de ce o faci, ci să vină să vadă concret de ce faci asta. Slovenii au translatat toate aceste lucruri în turism, iar țara se vede bine, chiar dacă e scumpuță din multe puncte de vedere.

De ce țin slovenii așa de mult la natura lor?

Pentru că e faină, au munți înalți, lacuri faine (Bled și Bohinj sunt minunății), locuri istorice și puțină ieșire la mare. Peste tot, au trasat trasee bine marcate care îi poartă pe turiști să vadă cu ochii lor toate aceste bijuterii. Nu e mare fâs, nu? La urma urmei, și alte țări au exact aceste elemente, poate chiar mai diverse și frumoase, dar ele nu atrag așa de mulți curioși, ele nu vor să arate lumii ce au în propria ogradă. Atunci, de ce o fac slovenii?

Care este treaba slovenilor cu sustenabilitatea?

Chiar dacă mijloacele lor de transport sunt aproape exclusiv pe diesel, slovenii au inserat cam în orice discurs acest cuvânt: sustenabil. L-am citit pe ceva anunț dintr-o biserică din Maribor, într-o stație de bus, la turul ghidat al orașului Ljubljana, la recepția unui hotel - era ceva desenat cu creta pe un perete, cu #. Al patrulea coș de gunoi este destinat ambalajelor biodegradabile. Slovenia pare să se afle într-un sprint lansat având în mână exact acest manuscris: sustenabil. Adică, încep să învețe ce e și ce nu e sustenabil direct din practică, nu doar din teorii. De ce slovenii pot face asta, iar alții nu?

De unde au slovenii toată ordinea aceea?

În orașe, sate sau pe potecile din natură, totul este aranjat, ordonat și lipsit de mizerii. Prin capitală, am mai găsit locuri cu o curățenie deficitară, dar, cumva, e firesc: la un flux așa de mare de turiști, nu ai cum să fii mereu după ei să le repari conduitele tuturor celor veniți de pe te-miri-unde. În rest, totul e ca și trasat cu o linie imaginară, o linie a bunului simț, a civilizației și respectului. Poate de aici izvorăște și mania asta cu ordinea. De ce nu o au și alții?

Poate că mai sunt dileme nescrise, dar gândite pe timpul celor câteva zile de Slovenia, dar, acum e târziu. Poate veți veni voi cu altele care mi-au scăpat. Așa, privind dintr-un punct bine plasat, suntem atât de departe și, totuși, atât de aproape. Se poate și s-ar putea și mai bine, măcar cu acest gând, nu dilemă, să rămânem.