#frânturi 30. Traficul ca himeră, orele de sport și arte la școală, cele mai romantice restaurante și transmisiunea dorinței la copii
#devăzut și de #decitit despre această entitate nălucă - traficul, despre cum se cam fac orele de sport și arte la școală, ceva recomandare de restaurante romantice și ce transmitem copiilor
Traficul, himera din mașină
Se spun și scriu multe despre traficul și din traficul clujean, toate ca și cum ar fi ceva ce nu s-a mai văzut sau întâlnit. E un soi de legendă, mit, nimeni nu știe sau recunoaște ceva despre el. Dom’le, ai văzut ce aglomerație, ce sufocare? Dom’le, ai văzut traficul? L-ai văzut? E o făptură închipuită, nimeni nu crede ce se spune despre el. Pur și simplu, nu există, doar ai auzit despre trafic.
Între timp, citeam pe undeva, nu contează unde anume, că mulți spre foarte mulți șoferi clujeni conduc prin traficul acesta cu telefoanele în mâini. Completez eu: sunt șoferi cu mașini scumpe care s-au zgârcit la anumite dotări și sunt nevoiți, săracii, să stea cu device-urile din dotare la urechi. Parol! Să revenim, la ținutul volanului, pardon, a telefonului în timpul condusului prin trafic. Ce nu se știe, însă, este tocmai acest lucru care nu poate fi neglijat: în orașul super mega smart de șapte stele din cinci, Cluj-Napoca, șoferii își conduc autoturismele de pe telefoane, din ceva aplicație. Dăăă! Voi chiar ați crezut că toți acei oameni stau aiurea pe telefoane, într-o inconștiență hilară? Ei bine, v-ați înșelat amarnic: aici, la Cluj, tătă treaba e din app, conectăm mașina și pur și simplu merem cu ea ghidând-o din telefon. E atât de șmecheră chestia asta, că ai vedere 360 asupra mașinii, poți ocoli obstacolele de după colț, poți anticipa traiectoria altui autoturism…No, ce să mai, feng-shui fâșnetz.
Dacă e despre trafic, nu mă pot abține să nu vă pun o poză din traficul meu
Tura de dimineață spre birou, la -11 grade.
Orele de sport sau de arte la ciclul primar
O mai veche dilemă pe care o am și care, cred, explică multe atât în privința sănătății fizice a acestui popor, cât și a creativității sale: cum iau contact copiii încă din ciclul primar cu sportul ca disciplină prin orele de la școală și cu arta prin orele de arte plastice.
Sport. Dacă e mai rece, nu se face sau sunt unii care nu fac. Excepție motivații cu scutiri hilare scoase de părinți (cele nefondate), restul sunt împărțiți în fete - baschet sau handbal - și băieți - fotbal. Prieteni, e plăcere pură, vă dați seama. Sunt absolut convins de plăcerea descoperită de copii în practicarea orei de sport. Se mai întâmplă să existe școli care promovează ore/ cursuri de baschet, de exemplu, dar, în afara orelor de la clasă. De obicei, ele sunt contra-cost.
La arte, în mare, fie facem matematică - să recuperăm ce nu am reușit să facem, fie trântim un desen cu natură moartă. De fapt, e mort totul la ora asta, iar plăcerea e sublimă. Regretatul Sir Ken Robinson accentua importanța artelor în dezvoltarea creativității copiilor, și nu doar a acesteia. Vorbim despre un palier complet și complex de abilități formate copiilor încă de la vârste mici. La fel este și în cazul sportului, cu toate beneficiile pe care le puteți intui. Să luăm doar o frântură:
What things will help to develop those competences? And then start considering them not as subjects, but as disciplines. Music is not a subject in the literal sense of the word. It’s not just a bunch of content. Music is a set of intellectual, emotional, physical, technical and cultural skills and sensitivities. If you listen to music from a foreign culture that you are not familiar with, you may not find any sense in it. I remember the first time I visited China, in Hong Kong, and went to a Chinese opera. I had no idea what they were doing. To a European ear, that sounded like it was out of tune. It was a loud, unpleasant sound. And you have no idea what they are doing. But then you come right in and… This was a stadium, it was like a football game, and people loved it. But I didn’t understand the code. Often with music that happens. Likewise, math is not a subject in the sense of being a set of propositions to be learned. Mathematics is a beautiful, highly creative discipline, with very controversial arguments at its core about the nature and structure of mathematics and how it works. And it encompasses a set of different disciplines and fields of study. But I would like to see math, the arts, the humanities, physical education, and languages interacting in the curriculum. Sir Ken Robinson.
Până în momentul în care vom renunța la marginalizarea domeniilor care pot stimula creativitatea copiilor de la vârste fragede, ne vom chinui constant să scoatem pe bandă rulantă matematicieni și scriitori sau lingviști.
Până nu vom revizui consistent programa școlara și nu vom renunța la accepții precum cele emise de influensări contemporani cum că noi, părinții, ar trebui să ne asistăm copiii la temele, incapabili fiind să schimbăm mentalități, programe sau curricule, ei bine, ne vom zbate în aceleași poticneli crunte. Nu înțelegeți aici că nu-mi ajut fetele la teme sau că nu aș vrea să o fac. Ne uităm cu jind la Finlanda, dar, când e să aplicăm, zicem lasă, nu a murit nimeni de la 50 de exerciții la matematică. Ce ajungi să faci cu desenul? Ce sport, nene, vrei să te faci fotbalist? No, cam pe la nivelul acesta de discurs suntem noi.
Nu e doar Finlanda, o țară atât de des citată pe la noi ca model pentru tot soiul de chestiuni care țin de educație, mai sunt pe acolo și țări precum Estonia sau Olanda. Ei bine, țările din fruntea unor topuri precum cele publicate de UNICEF, de exemplu - top țări unde este cel mai ok să îți crești copilul, țin cont de sistemul educațional, de nivelul de poluare la care sunt expuși copiii, de gradul de obezitate al copiilor din țara respectivă și alți asemenea indicatori care nu se află sub nasul niciunei autorități de pe la noi. Până când, până când…Până atunci, facem mate la arte și îi ascultăm la tablă la sport sau le aruncăm o minge să fugă după ea…celor care nu au scutiri, desigur, că le e greu să facă mișcare. Pe restul, dacă nu-i dominăm cu un strigăt, îi amenințăm că nu mai ies la fotbal.
Cele mai romantice restaurante, unul e croat
Dacă tot se apropie zilele acelea din an când oamenii trebuie să se arate îndrăgostiți, restul anului au voie să nu o facă, haideți să vedem câteva recomandări de restaurante romantice, numai bune de dus și petrecut o seară specială. Evident că mi-a sărit în ochi faptul că locul al treilea este ocupat de un restaurant croat: Nautika Restaurant – Dubrovnik, Croatia. Mai bine să vedem topul:
1. Ambrosia Restaurant – Santorini, Greece
2. Kanoun Restaurant – Atlas Mountains, Morocco
3. Nautika Restaurant – Dubrovnik, Croatia
4. La Tour D’Argent – Paris, France
5. Sentido Norte – Costa Rica
6. Sheesh Mahal – Udaipur, India
7. Junon – Hong Kong
8. Walking on the Cloud – Seoul, South Korea
9. Clos Maggiore – London, UK
10. Different Pointe of View – Phoenix, US
Surpriză pentru mine: niciun loc din Italia nu a fost ales în top zece. Dacă sunteți curioși și de restul topului 50, puteți arunca un ochi aici.
Pauză, că a fost prea mult. Așa că am decis să vă răsfăț puțin.
Transmisiunea dorinței, o dilemă a generațiilor actuale…de părinți și de copii
Tânăra generație este lipsită de dorință, dorința de a fi curios, de a face ceva, de a gândi. Ce hate îmi iau pentru asta, dar nu renunțați așa ușor, fiți atenți puțin la ce zice omul ăsta mai jos.
Această problemă este cauzată de carența transmisiunii dorinței de la părinți la copii, spune profesorul de filosofie Virgil Ciomoș. Am putea completa registrul cu un alt simptom identificat: comunicarea dintre cele două generații, cu precădere în primii 4-5 ani de viață, atunci când se stabilizează toate structurile copilului viitor adult.
Dar, să vedem întâi de toate, cum funcționează dorința și transmisiunea ei, mai ales în contextul în care totul funcționează într-un registru al cererii – ofertei. Cer și ofer, fără o conduită vocațională. De fapt, unde (mai) sunt acele meserii vocaționale?
Ceea ce lipsește acestei generații este că nu mai primește transmisiunea dorinței din partea părinților, dorință de a fi curios, de a face ceva, dorința de a îmbrățișa o vocație. Copiii sunt crescuți la nivelul cererii sau, mai jos, al nevoii. Am nevoie, desigur, de casă, masă. Pot să cer anumite lucruri altcuiva, dar dorința este ceea ce te mână de la sine. Cel mai mult suferi când ești oprit să-ți împlinești dorința. Aceasta înseamnă meserii de vocație și un fel de proiecție a noastră în viață într-un mod indeterminabil. Altfel spus, ne dăm seama la un moment dat că am atins ceva din dorința noastră și, după ce am atins, ne-am dat seama că nu e destul. Această dorință de a merge necondiționat înainte, de a fi fidel propriei tale dorințe, acest lucru lipsește tinerei generații pentru că nu i s-a transmis dorința părinților. Nu înțeleg aici prin dorință o dorință determinată, aceea de a fi stomatolog, de exemplu, ci această dorință personală.
Un tată trebuie să transmită dorința de a avea o dorință personală și să o susțină pentru copii. În general, tânăra generație nu mai vrea nimic, nici să știe de unde vin lucrurile care s-au transmis. Acest lucru face să lucreze doar ceea ce se cere, afirmă Virgil Ciomoș în interviul Românii au șansa de a avea încă trăitori ai tradiției, adică ai transmisiunii, acordat în 2019 pentru Fundația „Credință și Creație.
Ceea ce scapă discursului de mai sus este tocmai necesitatea, acel trebuie scăpat profesorului Ciomoș. Dacă discursul s-ar fi pliat în jurul unei opțiuni – ca indeterminare, nu în zona determinatului trebuie, am fi fost în zona de siguranță.
Problematica transmisiunii ne întoarce la relaționarea părinte – copil și, în particular, la comunicarea dintre cele două generații. Dacă avem în față o generație mai dificilă, trebuie să căutăm răspunsuri în modul în care părinții din ziua de astăzi reușesc să înțeleagă importanța comunicării cu copiii lor, mai ales la vârstele fragede.
Hilarități în gândire, să nu zic fracturi
Mega-avalanșă la Cabana Capra din Munții Făgăraș. Peste 50 de oameni au fost prinși acolo. Nu a pățit nimeni nimic, din fericire, dar, baiul e că respectivii, unii însoțiți și de copii, au ajuns acolo cu mașinile din dotare. Adică, pe un drum închis încă de prin noiembrie și cu avertizări meteo în vigoare. #megafacepalm.
Să recapitulăm: de prin noiembrie, de la km 104 în sus, Transfăgărășanul se închide. Cabana cu pricina e ,hăp, vreo patru km mai sus, pe la km 108. Toți cei urcă pe barba lor acest tronson în miez de iarnă sunt complet inconștienți. E o chestiune de tupeu, de cocalarism autohton. Inconștiența nu e doar asumată, ci și promovată, căci vedete precum Mihai Morar au ținut isonul inepției prin postări lacrimogene cum că el văzuse o mașină de curățat drumul și că auzise nu știu ce. Aceasta nu e despre auz, ci de informare oficială, mai ales că treci pe lângă niște semne care îți indică starea drumul: adică, închis. Dar, noi, de, o dăm în sus cu era, se făcea, se auzea. Normele sunt făcute pentru a fi încălcate, așa pare că funcționăm noi.
Nu uita, până în 2050
Ar putea fi mai mult plastic în ocean decât pește!
99% dintre păsările mărilor și oceanelor ar putea ingera plastic!
Milioane de animale marine mor în fiecare an din cauza gunoaielor
Fiecare chiștoc de țigară poluează sute de litri de apă și durează ani să se degradeze
10 milioane de gunoaie sunt aruncate anual în apele mărilor = adică, un camion pe minut, 400 kg pe secundă
80% din gunoaiele marine provin din surse terestre.
Ce putem face? #ourocean #ourseas (Sursa: Aquarium Pola)