#frânturi 37. Cât de puțin citim, despre distrugerea Făgetului, timp în camping, narcise și rapiță
#decitit despre cât de mult citim, despre un PR deșănțat al unei companii și despre cum anume pădurea Făget este distrusă constant prin acțiuni iraționale
Bine v-am găsit, prieteni, după o pauză meritată de sărbători, meditații și dat blană la fugit. Între timp, o fereastră de vreme bună, de primăvară din aia faină, m-a urcat și pe țoaglă, de doi ori încă. A trecut rapid sentimentul, că au revenit temperaturile de 1-2 grade dimineața, adică, aproape de iarnă decât de vară. Zic să pornim.
Nu citim, punct!
Prietenii de la
au scris că 35% dintre români nu au citit niciodată o carte. Adică, zero cărți citite sau nimic citit, cum vreți. Înțelegem fenomenul, că e despre soceitatea noastră, despre cei de lângă noi, cu care, poate, interacționăm. Mai departe, 41% dintre elevii României nu ating un nivel de bază în citire. Printre tineri regăsim același procent dezastruos: 35% nu au citit niciodată o carte, iar doar 16% spun că citesc lunar. Românii citesc mai puţin de 5 minute pe zi, ca medie generală. 93,5% nu cumpără nici măcar o carte pe an. Tehnologia, bat-o vina, ar spune sociologii, ar influența toate datele de mai sus. Eu aș miza pe un mix a ceea ce numim abstract: stil de viață. Nu citim, nu suntem curioși, suntem egoiști și indiferenți, nu oferim exemple și ne ducem copiii la cofetărie pentru a bea pepsi - cole-uri în timpul Săptămânii Altfel. Să ne rezumăm la a spune: atât se poate sau și mai tristul se poate.Zero de tot, barat!
Tot despre zero, de data aceasta ceva cu și despre waste management: Kauflandu’ se laudă că are nu știu ce hârtie - certificare zero waste. Dacă ziceam eu asta unui prieten la o bere, nu ar fi fost mare lucru, dar, când iese o compania #dinasta cu o astfel de comunicare și pune agață mesaje offline pe te miri unde, e cam bai. De ce? Păi, o cam explică binișor Bogdan Stoica în
. Așadar, se simte miros mare de fake-uri pentru ceva, imagine, branding, kkt-uri din astea. Ei bine, se poate. Zero, dar nu waste, eventual zero deontologie, strategie sau responsabilitate.Dacă tot suntem la capitolul zero, tot pe zero e și direcția urbanismului a la Cluj. A ce? A la Cluj, prieteni, n-ați auzit că tăte lucrurile faine s-au adunat în ăl mai tare și mai fain…Bine, mai puțin ce vă prezint mai jos, asta e altceva









Este vorba despre o nivelare pentru a face loc unei noi construcții. Sursele mele au precizat faptul că Baza Unirea se extinde cu un amplasament dedicat evenimentelor, un soi de sală de botezuri, nunți sau ce o fi. Avem în lucru și o barieră pentru taxare parcare autovehicule în zonă, deci, se poate. În plus, niște tipi, posibil din aceeași gașcă, au intrat cu utilajele până în pădure, direct pe potecă fără niciun stres. Din nou, se poate. Rămânem doar cu observația că e România și trecem peste sau mai departe.
Pentru a înțelege cât de gravă este situația, vă ofer un alt exemplu: aproape dezastrul de la Ciurila semnalat de Alina Chiriac.
Ei bine, vestea tristă este că, da, prieteni, Făgetul se distruge încet și sistematic, o să ajungem, să discutăm pe îndelete despre….dispariția sa. Federația Coaliția Natura 2000 a publicat o scrisoare deschisă care reprezintă un adevărat strigăt de disperare lansat, în primul rând, instituțiilor abilitate. Nu mai știu la ce abilitate, dar, începem să ne convingem la ce anume. Există și o campanie: Opriți distrugerea tacită a Făgetului și a ultimei comunități rurale tradiționale din jurul Clujului. Ideea este că văd în teren că nivelul de nepăsare crește exponențial.
1 Mai, vreme bună și un camping fain de tot: Colina
Dacă tot a fost vremea asta bună la Cluj, după ce ne-am terminat treburile prin casă, am zis să ieșim puțin la o mișcare prin pădure și să ne oprim la Camping Colina, unde știam că se întâmplă niște chestiuni faine. Zis și făcut, doar că am luat calea campingului prima dată, returul prin casă fiind prin pădure. O ieșit ce o ieșit, de toate și chiar un concurs de băut bere, asta pentru amatori.


100 de narcise
Atât, un buchet pentru fete.
Lanuri întregi de rapiță
Interesant: peisajul din Câmpia de Vest este dominat de lanuri întregi de rapiță. Cam la fel este și în Serbia, am văzut la o cunoștință pe o rețea. Cică a fost ceva trend anii trecuți să-ți faci poze în lanurile de rapiță. No, acum, eu sunt mai lent în privința chestiunilor de modă, așa că mi-am făcut poza de rigoare abia anul acesta. Mai jos
Nu uita, până în 2050
Ar putea fi mai mult plastic în ocean decât pește!
99% dintre păsările mărilor și oceanelor ar putea ingera plastic!
Milioane de animale marine mor în fiecare an din cauza gunoaielor
Fiecare chiștoc de țigară poluează sute de litri de apă și durează ani să se degradeze
10 milioane de gunoaie sunt aruncate anual în apele mărilor = adică, un camion pe minut, 400 kg pe secundă
80% din gunoaiele marine provin din surse terestre.
Ce putem face? #ourocean #ourseas (Sursa: Aquarium Pola)