#frânturi 40. Veșnicia s-a născut la sat. Locuri de poveste la o aruncătură de băț
#devăzut #musai Cetatea Bologa, Moara de Apă, Vâltoarea și Muzeul Morii Bologa și comuna Sâncraiu.
Dacă e despre viralități, atunci, cu plăcere
În urmă cu aproape zece ani, scoteam o carte despre selfie și despre extensia eului real în spațiul virtual, despre (re)constituirea sa pe acest tărâm și multe altele de genul. Cartea a fost publicată la Editura Tritonic și s-a numit simplu: Selfie, descoperirea feței. Post-lansare, m-am gândit să fac un soi de continuare a cercetărilor, gândurilor și scrierilor. Așa că am pornit un blog: viralitativirtuale.wordpress.com. Am ales acest nume pentru că am rămas marcat de teza mea de doctorat, era încă o urmă acolo, în mintea mea: Viralitatea in virtual. Introducerea în teoria viralului. I-am dat acest nume. Am scris o perioadă, am strâns o arhivă, la fel cum am făcut cu alte câteva proiecte începute și care nu și-au găsit identitatea sau publicul lor. Ele au dispărut în negura timpului, însă nu și arhiva viralităților, la care am ținut, la fel cum am ținut și la arhiva de numere a revistei academice Irregular F: arhiva completă și de la începuturi este aici, iar numerele scoase sub egida/ cupola Universității de Artă și Design sunt aici.
De fapt, eu ce voiam să vă spun, că am pornit așa pe ocolite? Păi, doar simplul fapt că poți găsi de câteva zile întreaga arhivă de articole într-o nouă clădire: viralitativirtuale.ro. De ce? Pentru că prea stăteau la naftalină de prin 2015, prea erau ascunse și prea ar fi păcat să nu le scot la iveală. În plus, tot pe acest blog, o să postez constant chestiuni de prin cartea mea, unele încă actuale, și alte articole pe teme bizaro-hilare. Un pont ar fi că urmează să aflați aici și unele dezvăluiri din ediția a doua a cărții, #selfie, de la descoperirea la mascarea feței. Nu a fost pe print, a fost un ebook, dar, puteți arunca un ochi să vedeți ce și cum.
Comorile de lângă noi: Cetatea Bologa
Ca de obicei, când nu vrei să faci km pentru a vedea chestii faine, îți dai seama că le ai la o aruncătură de băț. Așa se întâmplă că, sfidând logica prognozelor cu ploi anunțate, ne-am aruncat în mașină și duși am fost la nici 60 km de Cluj-Napoca: Cetatea Bologa. Monumentul cu o vechime de peste 700 de ani a căpătat o altă față după anii la rând în care trecătorii i-au putut admira doar ruinele. Astăzi, fostul punct strategic în drumul spre Oradea este complet reabilitat.
Semnalizarea cetății în surprinzătorul sat Bologa este bună, reușești ușor să ajungi cu mașina în fața magaiznului mixt unde ai la îndemână o parcare pentru a te descotorosi de mașină. Urci 10-15 minute pe un drum neasfaltat și ți se deschide Cetatea Bologa.
Info suplimentare poți găsi aici
În partea opusă, am aruncat o privire și spre Castrul Resculum, o așezare datând din anul 106 D.C. Din păcate, cam ca pe la noi, astfel de ruine sunt….ruine și cam atât.
Dacă se poate mai bine? Ziceți voi…Sigur că s-ar putea: puțină aranjare a plantelor crescute, ceva amenajări interioare pentru turiști, un mini-muzeu și altele de genul. Am văzut asta la cetățuia de la Bled, Slovenia. Evident, totul cu taxă. Se poate. E bine și așa, dar, se poate mai mult.
Veșnicia s-a născut la sat: Moara de Apă, Vâltoarea și Muzeul Morii Bologa
După ce ne-am minunat de cetate, am zis să coborâm în sat pe o potecă de pădure pentru a vedea ce înseamnă veșnicia și ospitalitatea tipică acestor zone: Moara de Apă. Indicatoarele te poartă drept în ograda unei gazde cum rar îți e să găsești: doamna Mihaela Potra cu ale ei animăluțe jucăușe și blânde. Moara nu este doar o moară, este o istorie, o poveste despre cum dănuie în timp unele lucruri: ți se întipăresc în minte și nu le mai scoți pentru că ai fost acolo, le-ai văzut și i-ai cunoscut pe oamenii care le îngrijesc. După ce am reușit să smulgem copiii de lângă pisicuțele obișnuite cu turiștii, am intrat în magia muzeului pe care îl are moara: costume, obiecte de prin bucătăriile generațiilor anterioare doamnei Mihaela, ștergare de peste 100 de ani și întreg mecanismul încă funcțional al morii.
Nu am putut să las toate aceste lucruri, le-am strâns și am vrut să fac acest muzeu. Sunt atât de bucuroasă când oamenii vin să vadă ce a fost aici și ce au însemnat toate acestea. E un sentiment cum nu vi-l pot descrie, ne-a povestit doamna Mihaela.
Nu există intrare la muzeu, dar sunt amintiri sub formă de magneți pe care îi puteți achiziționa. În spatele morii, te întâmpină cățelușa Ema căreia trebuie musai să-i dai câteva alune pentru a-ți arăta cum știe ea să aplaude. Serios, chiar știa! Ai loc să-ți tragi sufletul la terasă în liniștea apei care se prelinge în moară și îți dai seama că are dreptate pe undeva doamna Mihaela când ne-a spus că are nevoie de aproximativ două zile să-și revină după un drum la Cluj-Napoca. Am stat la povești de nu ne-am fi dat duși, căci magia locului e dublată nu doar de ospitalitatea gazdelor, ci și de deschiderea lor de a-ți spune povestea locului. Acest lucru este de neprețuit sau ar trebui să fie.
Deschisă cu suflet în 2021, Moara de Apă din Bologa începe să devină încet-încet un punct turistic ale zonei. Din Cluj, au venit chiar clase cu elevi care și-au ținut festivitatea de încheiere a anului școlar. Pfiu, asta da treabă. Oamenii din sat încă mai vin aici cu covoarele. Cum era scris pe ușa muzeului, veșnicia s-a născut la sat, prieteni.
Tot despre sat, dar despre unul care nu există
Sâncraiu este un sat/ comună din Cluj despre care se scrie, se povestește, se aude. Pare ireal, mai ales dacă urmărești pozele cu incredibile sale case. Trăiești cu impresia că nu există până în momentul în care ajungi nu doar să îl traversezi, că e prea puțin, ci să îl iei la pas, să îi simți și vezi autenticitatea.
Sâncraiu este o poveste și de poveste. Tradițiile încă se păstrează aici și ai șansa fantastică de a te caza într-o casă tradițională care și-a păstrat farmecul de odinioară. Plimbându-ne aievea pe străduțe cu scopul clar de a ajunge la celebra deja înghețată homemade de Sâncraiu, ne-am dat seama că, aici, îți vine așa să saluți oamenii care stau ieșiți pe bănci pe la porți, așa, de duminică. E o atmosferă care te îmbie să simți altfel lucrurile. Nu e totul, prieteni.
După nebunia de înghețată, ne-am îndreptat spre bazinul de înot. Da, există așa ceva aici, iar elevii școlii beneficiază din plin de el. Exista un program de funcționare a lui și bazinul chiar arăta foarte bine. Lângă, în curtea școlii, murmur, voie bună, mulți copii pe teren și părinți în tribune. Ghiciți ce? Serbau închiderea anului școlar. Am rămas paf. Așadar, într-o zi de duminică, toți s-au îmbrăcat frumos - copiii în costume - părinții care-cum, și s-au dus să celebreze închiderea anului școlar, au tras un mini-festival și s-au simțit bine. Am stat și am ascultat cântece, am văzut dansuri, ne-am simțit aproape parte din eveniment, căci, la urma urmei, doar ploaia care se apropia ne-a făcut să nu ne așezăm la mese pentru niște gustări de grătar. Au oamenii de aici un fel de vedea și petrece timpul, pfiu…De am învăța și noi, la oraș, unele chestii, cred că am fi mai câștigați, dar, știu, veți zice: oraș - sat, diferențe, comunități mari vs comunități mici, nu se poate.
Nu voi spune despre toate aceste lucruri doar aici, le voi recomanda peste tot unde voi putea, căci, la urma urmei, ce ar putea să vadă mai bun un turist străin în căutare de locuri magice în apropiere de Cluj dacă nu așa ceva?