#frânturi 45. Realitatea bate planșa, interviu - Despre „glamour-izarea creşterii copiilor, dezvrăjirea maternității vs idealizarea maternității și experiența coșmarului
#decitit despre realități vs proiecte pe planșă, despre educația care se cam vede pe șosele și un interviu fain de tot de pe Viralități Virtuale.
Când realitatea bate planșa
Arborii au ajuns obiecte de mutat de colo-colo. Îi ștergi de praf, le mai scoți una-alta sau le mai pui câte ceva de ornament și, gata, sunt numai buni de pus la socoteală. Realitatea însă bate planșa arhitectului șef, iar, eu, nespecialist fiind, văd în teren arbori ciuntiți, uscați, poteci neterminate sau betonate în sictir, dale puse și scoase din motive metafizice, parcuri cu betoane duse până-n buza apei și cu alți copaci mutați, plus alte și alte hilarități. În timp ce falsează un interes față de comunicarea cu comunitatea care a început să manifeste atitudini critice, administrația mai scoate doi-trei copaci și îi duce cine-știe-unde. La Colina Parc, să se simtă bine cu alți copaci de seama lor. Cei din centru, nu aveau prestanță de centru, au fost aduși unii cu ten aristocratic. Prieteni, ce să spun, nu mai spun nimic. Mai adaug doar atât: proiectul imobiliar Carbochim. Ceea ce pare că se întâmplă la Cluj e pur și simplu haos mânat de spectre financiare. Între timp, se sparg dalele de beton de lângă Podul Garibaldi, a câta oară. Tot între timp, un anume festival a confiscat centrul orașului pentru ceva…
Depășiri pe linie continuă, cu educația înainte
Dacă vreți să vă faceți o imagine de ansamblu despre o țara noastră, evident, urcați-vă la volanul unei mașini și faceți o tură de 100 km, sunt suficienți, pe șosele patriei noastre. Sunt oameni care pur și simplu își decuplează creierul și se urcă la volan. Cum? Am trecut pe linie continuă depășind trei mașini deodată? N-are cum sau așa, și? O murit cineva? E grav de tot.
Dar, să nu vă aduc doar vești rele. Hai să vă arăt ceva extrem de fain, recomandat de un prieten. Ms, Marius Dediu.
Despre „glamour-izarea creşterii copiilor, dezvrăjirea maternității vs idealizarea maternității și alte asemenea dileme
Discutam acum ceva timp cu Adriana Teodorescu, autoarea cărții Maternitatea în spațiul românesc – Mecanisme și reprezentări socio-culturale. Am dat recent peste material și am zis că merită din plin să vi-l trimit aici.
#vv: Cum ai decis să te îndrepți spre o analiză a maternității în spațiul online românesc? Este un trend să fii vizibil pe forum, să întrebi orice și să acționezi ca un veritabil user acolo. Care este diferența între postarea forumistă și cea specialistă? Unde este limita?
Adriana: Wow, mă bucur că accentul întrebării tale cade pe online și nu pe maternitate. Permite-mi însă un ocol. Am fost și bănuiesc că voi mai fi asaltată cu întrebări legate de motivele mele de a cerceta maternitatea. M-am obișnuit cu reticența oamenilor în fața unui cercetător pe care, după ce îl descoperă, îl consideră, în cel mai bun caz, un cercetător paradoxal și, în cel mai rău, un adevărat impostor. Nu ai cum să scapi, în legătură cu subiectul maternității, de suspiciunea de neprofesionalism, care apare din primul momentul în care se stabilesc raporturile inițiale de tip cercetător-public/audiență, cercetător-intervievați etc. A fi femeie și a nu fi mamă, pe de o parte, și a vorbi despre maternitate pe de altă parte nu este cea mai fericită combinație pentru a-ți face cunoscute ideile. Iar acesta e un semn evident al faptului că maternitatea tinde să nu fie percepută ca fiind un real sau posibil subiect de cercetare, ci doar ca o temă despre care se poate mărturisi din interior, din postura de mamă. Oamenii se crispează la gândul că maternitatea, considerată într-atât de naturală încât devine aproape sacră, ar putea fi cercetată. Îți spun că nu poți înțelege maternitatea decât atunci când ești tu însăți mamă. Dar același lucru se poate spune și despre moarte sau despre Holocaust, cum observau și doi prieteni (unul de gen feminin, iar altul de gen masculin, asta în caz că cineva are nevoie de această informație). Păi, ce facem, nu mai cercetăm moarte, mecanică cuantică, dinozauri, Atlantida, lagăre pentru că nu am murit încă, pentru că nu am fost pisica simultan vie și moartă a lui Schrödinger sau nu am trăit cu un corp de 40 de kilograme într-o iarnă la capătul căreia să ne înălțăm printr-un horn? A condiționa cercetarea unei teme de trăirea ei se bazează pe o eroare de judecată. Însă șansa ca această condiționare să se manifeste, la nivelul percepției comune, nu este uniformă și indiferentă la temă. Unul din motivele pentru care maternitatea este un subiect sensibil astăzi, cel puțin în România – unde cercetările asupra maternității nu sunt numeroase și respectă un soi de etichetă, de protocol de non-agresiune cu standarde tradiționale de concepere a maternității – este situarea maternității în cheie naturalistă (fixarea masivă asupra biologiei maternității) și naturalizantă (ridicarea naturalului la rang de etalon moral, idealizarea lui). Adică se socotește că maternitatea coincide exact cu ceea ce este ea, ignorându-se faptul că, deși ea este o realitate, întocmai ca orice realitate, ea se supune construcțiilor sociale și culturale complexe și variate (în spațiu și timp). Iar aceasta este o capcană pentru că se ignoră discursurile de putere și construcțiile cu agendă ce pot dăuna atât femeilor, cât și societății per ansamblu. Atunci când natura de construct a realității se opacizează crește riscul de manipulare și auto-manipulare și scade gândirea critică. Cercetarea maternității devine astfel, cu atât mai mult, o urgență. În compoziția socială a maternității românești intră atât curente tradiționaliste, locale, unele cu nuanțe ortodoxiste, cât și curente care vin din depărtare, dintr-o aliniere parțială la valorile globale.
Mediul online mi s-a părut locul în care pot studia mai bine dinamica acestei conviețuiri dintre ce vine pe filieră românească și ce vine pe filieră occidentală. Online-ul e locul în care au acces mai mult mamele tinere, așadar mai intens supuse influențelor străine de concepere a maternității, plus că organizarea de tip online este ea însăși mai puțin tributară, ca articulare de discurs, tradiției, putând da naștere, astfel, unei interesante coabitări între presiunea conformării la modele clar stabilite și libertatea sporită de reprezentare, mai ales dacă ne gândim la zone specifice precum blogurile, unde exprimarea are, teoretic, mai mari șanse de a fi autentică. Pentru cartea care o să apară curând, dedicată maternității în spațiul românesc, am interogat însă și alte zone, am realizat interviuri cu mame și mame în devenire, am studiat proiectele de lege care vizau, în diferite moduri, normarea maternității. Oricum, ca să rămân la întrebarea cu de ce mediul online românesc, pentru că online-ul are atât funcția de a re-produce realitatea, de a conține reprezentări conforme cu cele care circulă în offline, cât și de a o produce, în sensul că online-ul are potențialul de a diverge față de offline, creându-și propriul conținut. Aceasta și dacă ne gândim că un conținut se creează și prin elemente care țin de formă. Ca să dau un exemplu, dacă se supralicitează o reprezentare a maternității (sau, în fond, a orice altceva, gândește-te la Floricica dansatoarea, pe care internetul a făcut-o, recent, vedetă) prezentă, printre altele, în spațiul offline, acea reprezentare dobândește un alt statut în cadrul înțelegerii maternității și modifică această înțelegere pe principiul clintești o cărămidă, se resimte în toată construcția.
Sigur că forumurile sunt una și postările specialiste, cum le spui tu, sunt alta. Pe forumuri se încing discuții, lumea vrea să afle lucruri. Iar în postări e vorba de altceva, de obicei cineva își asumă rolul de autoritate, emană, produce un discurs, la care se adaugă sau nu comentarii. Comunitățile pot însă (fără necesitate) să le găzduiască pe amândouă (forumuri și postări specializate). Apropo de forumuri, ca să rămânem în zona maternității, eu nu le-am analizat în cartea despre care aminteam mai sus, dar mi-am petrecut ceva timp navigând pe ele și am observat o dulcegăreală incredibilă a mămicilor, ale cărei elemente se fac remarcate și în comunitățile de mămici de pe facebook pe care le-am investigat. Mamele se alintă pe ele și unele pe altele, se produce acel fenomen excesiv de diminutivare a sferei maternității (mămică, burtică, guriță, copilaș), de încurajări jucăușe, uneori infantile și de unilateralizare, simplificare a maternității, și de ceea ce eu am numit “puizare”a limbajului (copilul nu mai e bebe, ci pui, semn al naturalizării în nuanță animalieră a maternității). E o problemă de comunicare ce ar merita investigată, căci e greu de crezut că mamele ar vorbi, în lumea reală, în acest mod, chiar dacă această diminutivare e vizibilă în mai multe sfere ale realului ne-mediat digital. Dar acesta e un exemplu mai degrabă negativ. Pentru echilibru, e de amintit și faptul că forumurile produc, adeseori, mărturisiri și puneri laolaltă, confruntări ale unor fapte care dezvăluie anumite probleme ale sistemului, ca de pildă, ale sistemului de sănătate. Mamele pot afla, pe forumuri, despre efectele adverse ale unor medicamente pentru fertilitate, frecvent ocultate voit sau din indiferență de către medici.
#vv: Comunitățile virtuale se concentrează, parcă, în jurul unor idei sau a unor figuri pregnante gen: tipa care predă cursul x sau a scris cartea Y. Nu mai vorbim aici de mulțimi haotice, ci de publicuri, corect?
Adriana: Da, cred că ai dreptate. Sau mamele care fac totul pentru copilul/puiul lor, sau femeile care utilizează produse naturiste etc. Doar că e un public, iarăși, teoretic, cu mai multă putere de a acționa asupra a ceea ce i se livrează. Dar haotice nu sunt nici forumurile. Există însă diferențe mari între site-uri precum SmartWoman, unde se postează articole legate de feminitate, multe cu idei curajoase, tratând chestiuni sensibile, inclusiv legate de maternitate, și unde reacțiile sunt încurajate puternic prin comentarii, care adeseori devin arborescente (comentarii la comentarii la comentarii…) și comunități precum cele concentrate în jurul unei emisiuni TV dedicate maternității, în jurul unei cărți de parenting sau comunități gestionate de companii ca Pampers, unde publicul este mai puțin stimulat să își dea cu părerea, să se exprime – altfel decât prin deja tradiționalul like + haha + angry sau prin gratificări ale produsului/ideii enunțate. Publicul din acest ultim tip de comunități seamănă mai mult cu cel din fața televizorului. Bine, e ceva mai evoluat, poate da feedback, dar canalele ce mediază relația producător de conținut – consumator de conținut nu sunt prea permisive. Strict din punctul de vedere al maternității, am observat că discursul din astfel de comunități tinde să se agrege în stereotipuri.
"Experiența coșmarului: Cinema, Teatru și Psihanaliză" (I)
Vă propun ceva mai de esență tare de lecturat: noul număr al revistei "International Journal on Humanistic Ideology", vol. XIII, no. 1/ 2023, Academia Română, Cluj-Napoca, Institutul de Istorie George Barițiu, Departamentul de Cercetări Socio-Umane - "Experiența coșmarului: Cinema, Teatru și Psihanaliză" (I).
Numărul conține lucrările prezentate la ediția a patra a Colocviul Internațional de Cinema, Teatru și Psihanaliză (Cluj-Napoca, 22-23 octombrie 2022), organizat împreună de Noemin și Flaviu Câmpean, în colaborare cu Fcl Ro, Facultatea de Teatru și Film a UBB și Fundația Colegiul European.
Partea a doua a revistei va apărea în decembrie, iar ediția a 5-a a Colocviului se va desfășura la CEREFREA București în 26 și 27 octombrie 2023 cu tema "Ochiul și Privirea".
Nu uita, până în 2050
Ar putea fi mai mult plastic în ocean decât pește!
99% dintre păsările mărilor și oceanelor ar putea ingera plastic!
Milioane de animale marine mor în fiecare an din cauza gunoaielor
Fiecare chiștoc de țigară poluează sute de litri de apă și durează ani să se degradeze
10 milioane de gunoaie sunt aruncate anual în apele mărilor = adică, un camion pe minut, 400 kg pe secundă
80% din gunoaiele marine provin din surse terestre.
Ce putem face? #ourocean #ourseas (Sursa: Aquarium Pola)