#frânturi 59 Cum mi-am luat nume sârbesc și am devenit mare cofetar în două zile de bălăurit prin Belgrad, the hungry city
#devăzut pe unde ne-au purtat picioarele în Belgrad, despre muzica și mâncarea sârbești și cum ne-am preparat singuri ciocolata
Belgrad, the hungry city?
Cum să faci Belgradul într-un tur de forță de două zile: concentrezi totul într-un ritm nebun de fain, cu viteză mărită și menită să te minuneze. Nu faci tot, îți propui niște puncte și te concentrezi să vină vremea bună. Să știți că a mers uns, un decembrie cu puțin vânt și stropi în prima zi de vizită, după care, un 20-21 grade. Pfoi, de pantaloni scurți și tricou în decembrie, numai bun de bălăurit aievea.
Așadar, am pus pe hartă parcul Kalemegdan cu fortăreața aferentă, celebra Knez Mihailova, un pic de ochi curioși pe Rajićeva Center, străzi din centru cât cuprinde, Muzeul Iluziilor, Muzeul Ciocolatei, Muzeul Militar, Facultatea de Filosofie - curiozitate personală, alergarea pe faleza Dunării, un pic de seară cu ceva tavernă pe cunoscuta Skadarlija - o zonă cu multă voie bună în atmosfera tipic sârbească, admirat stilul arhitectural al Palatului Parlamentului, cel vechi transformat în muzeu și cu intrare programată - un simbol al comunismului, și cel nou din centrul orașului, Muzeul de Istorie și cam atât. Am zis să fie bine, relaxant, vioi, dar de esență tare. Restul, pe data viitoare, că va fi și o dată viitoare.
Sârbii sunt de esență tare, un popor interesant cu oameni extrem de primitori și cu servicii excelente, de la cazări, la tururi ghidate de limbă engleză și mâncare. Prieteni, mâncare peste tot.
De altfel, taximetristul super drăguț cu care mi-am testat vocabularul minimalist sârbo-croat mi-a dat câteva ponturi, înainte de a-mi menționa: Belgrad, hungry city! Food, food, food.
Adică, un fel de a spune: băi, peste tot pe unde te uiți, se ivește, răsare câte o cafenea sau restaurant. Nu e doar de formă și cantitate, căci, cum să vă spun, aproape peste tot, se mănâncă foarte bine. Sârbii au o bucătărie fenomenală, gătesc bine de tot. Eu mi-aș fi dorit să ajung la Dva Jelena, o tavernă de pe strada de mai sus funcțională de prin 1830, dar, stupoare, rezervarea mea făcută online nici nu fusese citită de cineva. Haha. Adică, e atât de ocupată treaba, încât, habar nu am, suni înainte cu câteva zile pentru a fi sigur că prinzi un loc.
Ce poți vedea acolo? Păi, o chestie pur sârbească: mese apropiate și înțesate de oameni care stau spate în spate, mănâncă și fumează deopotrivă pe acordurile unei formații care performează live printre mese. Hmm, nu mai experimentasem, așa că am zis că ar fi ok să vedem cam cum e. Nu am avut loc, desigur, dar, ne-a surâs norocul la Zlatni Bokal. Nu știam nimic de loc, am venit la plesneală și la locurile libere.
Cevapi sârbești sunt mai buni ca cei croați, însă berea nu. În schimb, atmosfera a fost fantastică: la cinci minute după ce am ocupat mesele, au venit băieții din imagini care au dezmorțit atmosfera în așa hal încât se opreau trecătorii să filmeze. Un tip chinez a stat, a filmat și, într-un final, nu a mai rezistat tentației: a venit și el la o masă. Nu la a noastră, deși era primit bine și aici.
Kalemegdan și balonul de aur!
Prima oprire în prima zi, fusese Parcul Kalemegdan. Aici, aveam multe puncte de interes, inclusiv Muzeul Militar cu exponate în aer liber. La 5 grade, puțini stropi și un vânt de-ți punea căciula pe cap, nu am dat înapoi, ci am pășit viguroși în interiorul fortăreței. Bravi, curajoși, am fost răsplătiți suficient prin peisajele cu Dunărea și Novo Belgrad de sus, din punctul panoramic. Suplimentar, un balon poleit cu aur, parol, brăzda văzduhul, așezându-se pe un pâlc de iarbă, în apropiere de Anabel. Credeți că a pierdut șansa unui balon zburat și venit de nicăieri? Haha, evident că nu. Așadar, cu zâmbetul triumfător pe față, a revenit spre noi cu balonul zburător în mână. I l-a zburat vântul și a coborât de pe cetate pe ceva potecă de jos pentru a-l recupera. L-am adus la Cluj, un balon argintiu de Belgrad.
Muzeul Iluziilor și Muzeul Ciocolatei
Dacă aveți ceva timp la dispoziție, nu ratați cele două puncte, nu sunt doar interesante, dar, au și un personal super fain, deschis și dispus să îți povestească una-alta. La Muzeul Ciocolatei, am luat turul ghidat în engleză cu opțiunea de a face ciocolată inclusă. Pachetul de familie a costat 3300 de dinari, dar, prieteni, merită din plin. Adică, nu e doar despre povestea muzeului în sine, despre istoria ciocolatei sârbești, ci este despre: a bea ciocolată caldă servită de personalul super amabil, de a mânca bomboane de ciocolată, de a lua ceva amintiri și, nu în ultimul rând, a-ți pune șorțul și boneta de bucătar și a face ciocolată. A fost mega-distractiv pentru copii și nu numai. Aa, să nu uit: la final, am învârtit o roată a norocului, de unde, evident, ne-am ales cu alte ciocolate. În plus, am primit diplomă de mare cofetar într-ale ciocolatei și un nume demn sârbesc: Rades, că mi l-o stâlcit ghidul nostru.
Din Mihailova drept în Facultatea de Filosofie
Cea mai mare pietonală a lor se numește Knez Mihailova. E înțesată cam cu de toate, sunt mucizanți ambulanți, cafenele și multă lume. Te învârți cât te învârți, dar cât să o tot faci. Așa că, am căutat și Facultatea de Filosofie, unde poți ajunge așa: fie din strada cu mașini din centru, care duce în Piața Republicii, fie din Mihailova, locul lor mega-comercial. Facultatea a fost un șoc: un soi de bloc care aduce mai curând a sediu de fabrică. Peste drum, totuși, părea o excelentă librărie cu viața stoicilor în vitrină.
Pe străduțe, bălăurind aievea, am dat de asta, se pare că mă urmăresc pisicile peste tot:
Alergarea pe faleza Dunării
Evidend că și aici am tras o tură de descoperire a orașului în alergare, la 6.30 am. Pentru mine, era zi liberă, pe ei, nu. Așa se face că mai tot orașul începea să se miște la acel ceas. Trecând podul Branko, am observat un alergător pe faleza Dunării. Zis și făcut, m-am luat după el și m-am tot dus într-o tură de 14 km. Exact ce trebuia, căci faleza lor este locul potrivit ales de multă lume pentru puțină mișcare. În plus, e destul de populată de multe păsări, asta dincolo de cafenelele omniprezente.
Concluzie. Merită Belgradul?
Ei bine, eu vă spun că da, din plin. Aveți ce face, aveți ce vedea pe niște prețuri decente. Ca idee, multe dintre ele erau sub cele de prin Cluj-Napoca, dar, asta nu mai e deja o noutate. Cum am stat cu internetul? Păi, a fost pentru prima dată după foarte mult timp când ne-am refolosit memoria vizuală pentru a ajunge la locurile dorite. Hahaa. Așadar, ne stabileam traseul, în principiu la hotel, și, ajunși în centru, apelam la…..memorie. De vreo câteva ori, am fost nevoit să apelez la telefon pentru a ne repera și localiza mai precis, nu că ne-am fi pierdut.
Nu uita, până în 2050
Ar putea fi mai mult plastic în ocean decât pește!
99% dintre păsările mărilor și oceanelor ar putea ingera plastic!
Milioane de animale marine mor în fiecare an din cauza gunoaielor
Fiecare chiștoc de țigară poluează sute de litri de apă și durează ani să se degradeze
10 milioane de gunoaie sunt aruncate anual în apele mărilor = adică, un camion pe minut, 400 kg pe secundă
80% din gunoaiele marine provin din surse terestre.
Ce putem face? #ourocean #ourseas (Sursa: Aquarium Pola)