#frânturi 61. Dileme de final de an, eul virtual și teoria viralului, non-alergare, poezie, ce pot să sper și ce sunt
#decitit despre dilemele care m-au cuprins în acest final de an și despre speranțele trase în timpul meditării
Dilematicul an 2023. Multe s-au strâns, multe s-au dus sau au rămas. Aceasta este ultima ediție pe anul acesta și, în primul rând, vreau să vă mulțumesc pentru toate citirile de aici. Mai apoi, vreau să vă urez de bine pentru ce urmează și să vă promit că voi continua la un alt nivel toată treaba asta din miez de noapte.
Povestea eului virtual, a unei teorii a viralului
Scrisesem o lucrare la masterat la ceva curs, nu contează care. Profesorul îmi aduce următoarea observație: de ce nu am citat ceva coleg mai mare care atinsese tangențial subiectul cu vreo doi ani în urmă. Habar nu aveam de situație, nu fusese cu rea intenție, atâta tot: eu m-am aventurat pe tematică mergând pe linia clasicilor.
În 2013, cu zece ani în urmă așadar, lucram și finalizam teza de doctorat: Viralitatea în virtual. Introducere în teoria viralului. Eram pasionat pe vremurile acelea de studierea patogenităților din zona spațiului virtual, de contagiuni, afecte, arheologia media, de cum se reconstituie eul în cyberspațiu și relaționează cu celelalte avataturi în ceea ce numim rețele, de acest întreg mecanism pe care-l asociasem (de)teritorializării și (re)teritorializării, de metafora ecranului, de estetica viralului și multe altele.
Luasem legătură atunci cu autori care erau pasionați de chestiuni similare și își desfășurau activitățile pe la universități vest-europene: Jussi Parikka, Tony Sampson, Aaon Balick, Ewa Wojtowicz sau alții. Am realizat și un interviu cu Tony Sampson, publicat de Rizosfera - Obsolete Capitalism într-un volum dedicat. Versiunea în italiană, că a fost tradus și italiană și română ulterior, poate fi consultată aici.
Revenind la cercetările mele.
Plasați în șuvoiul de date, suntem capabili să descoperim tranziția cuplului om-mașină și re-semnificarea condiției subiectului sau a (re)constituirii sale în cyberspațiu. Totul este conectat cu totul și acesta pare a fi primul element al începutului constituirii subiectului. De fapt, (re)constituirea acestuia pornește în conectare, nu în acțiunea de protezare.
Încă din rezumatul tezei, disponibil online, e o chestiuță interesantă:
Prima parte a lucrării presupune o reconsiderare a (re)constituirii subiectului în cyberspațiul virtual. Acesta este filtrul socio-cultural al analizelor nostre, pornit din locuirea spațiului virtual și ansamblul om-mașină. Cu mecanismele de-teritorializării și re-teritorializării centrate în discursul actual, am reușit să operăm o inversiune interesantă: mașina se extinde în spațiul real, în realitate. Deci, subiectul este situat în fața monitorului și începe (re)constituirea virtuală. Acesta își ia câteva fețe în procesul interfațării cu mașina, însă întregul proces nu este un fel de cyborgizare, întrucât putem spune că nu există o delimitare clară ca timp între cyborgizarea însăși și avatarizare. De fapt, concluzia noastră este că procesul de (re)constituire virtuală este prezentat ca o cybo-avatarizare, omul ca cyborg și avatar (preferăm termenul subiect virtual) în același timp. Desigur, suntem întâmpinați aici de o situație fenomenologică, întrucât (re)constituirea subiectului ar putea ridica problema solipsimului sau izolaționismului. Soluția este dată în capitolul I.6: Cyberprieten viral: face-àecran-à-ecran-à-face. Modificăm schema levinasiană face-à-face print transgresiunea în cyberspațiu și includerea cuplajului om-mașină. Ca atare, noul schematism devine: face-àecran-à-ecran-à-face și totul este resimbolizat. În aceste relații a fețelor virtuale, intermediate de ecran (vezi metafora ecranului), putem discuta despre o intreagă rețea, o rețea deschisă și socială. Interesul nostru nu este de a menține discursul în jurul unei futuriste paradigme postsau trans-umane, ci să analizăm cum funcționează construirea relațiilor în cyberspațiu, un spațiu lipsit de spațiu, și cum conectarea devine un fenomen viral.
Ulterior, am mai încercat să adaptez subiectul prin varii medii. În izolare: închisul care ne deschide noi orizonturi ale comunicării umane prin spațiul virtual este un exemplu sau, la fel de bine, materialul din Revista Sinteza, apărut și pe print: Despre tool-uri comunicaționale și alterarea comunicării virtuale prin ele. Mă rog, sunt exemple.
Dilema sfârșitului de an. Exact la aceeași școală doctorală, zece ani mai târziu, sub bagheta aceluiași conducător de doctorat - Aurel Codoban, apare o altă cercetare: Identitatea virtuală, autor: Mihnea Măruță. El și-a scos și cartea corespondentă la Editura Humanitas. În 2014, eu am eșuat prin Selfie - descoperirea feței, o extensie mai aplicată a cercetărilor doctorale.
Sigur că tematica tezei sale este mult mai concentrată pe identitatea virtuală, după cum am reușit să observ în rezumatul tezei sale, dar, îmi rămâne în minte dilema iscată de profesorul meu de la masterat: oare, autorul identității virtuale, coleg cu mine la aceeași școală doctorală, coordonat de același profesor, avea informații despre ce scrisesem eu pe subiect cu zece ani în urmă? În prima parte a lucrării, apelasem și eu la suportul fenomenologiei și dusesem discuția exact în zona reconstituirii subiectului în spațiul virtual, ce face el pe acolo și cum intră în relație cu mașina - cuplajul și cu celelalte avataruri. Adică, pe scurt, comunitățile virtuale, cu plecări și trimiteri încă de la psihologia mulțumilor a lui Tarde sam Sampson. Dacă avusese cunoștință, oare, a citat lucrarea fie și la rezursele bibliografice de la final? În bibliografia sa selectivă, nu apare o astfel de citare, dar, firesc, este doar o selecție de lucrări selectivă.
Cum nu mai activez la niciun nivel universitar și timpul nu mi-a permis până acum să consult lucrarea (cel mai probabil, mă voi mulțumi cu citirea cărții sale la momentul achiziției ei), îmi rămâne în minte doar dilema: oare, știa? Dacă da, a citat ceva? Dacă nu, de ce nu, căci fusese coordonat de același profesor și, poate, ar fi fost nu onest, că măcar fain, așa? Se mai întâmplă să ai dileme de genul pe final de an, să nu spuneți că nu.
Nu ridic la fileu cine știe ce pretenții sau mofturi, să nu cădeți în această eroare, e doar o pură dilemă. Ar fi fost fain? Eu cred că da, dar, hei, cine știe, poate că a făcut vreo referire în textul tezei și eu nu am habar și, poate, nici nu voi avea. Nu am statut nici de cercetător, să-mi permită timpul să caut prin arhive și biblioteci. Sunt doar un tip care a scris ceva și căruia îi plac versurile, alergarea și dilemele nocturne. Uneori, dilemele pot să nu fie unele reale. Atât.
Dilema non-alergării de la final de 2023
Închei 2023 cu aproape 2.300 km alergați, cu 100 km sub ceea ce mi-am propus. Totul s-a dus pe apa sâmbetei pe final de an, în decembrie, când totul a luat-o razna în mintea mea și mi-am pierdut ritmul, cadența, motivația, totul. Într-o situare din asta existențialo-paradigmatică în care m-am cuprins pe mine pe malurile Someșului spre job, într-o dimineață ușor rece, m-am întrebat: de ce dracului fac asta și cam asta a fost! S-a dus totul și am rămas doar cu dilemele psihice care nu m-au mai ajutat să revin, și m-au proptit exact în ușa procrastinărilor constante. Știu că voi reveni, căci alergatul e un mod de viață pentru minte, dar el este conectat cu o stare psihică meta-nu-știu-cum la mine. Încă nu sunt acolo, dar, voi fi.
Mai multă poezie
De ce nu scriu mai multe versuri? Aveam ceva talent odinioară, iar poezia lipsește atât de mult din viețile noastre…Pe 2 decembrie, mă înâlneam la o cafenea din Timișoara cu fostul meu diriginte din liceu și cu câțiva colegi. Am primit în dar cel mai recent volum al domniei sale: Pasărea cu gușă de aur.
M-am lăsat inundat de poezie și mi s-au reactivat câteva gânduri. Cine știe, poate această boemie a sufletului a cauzat și dilema numărul doi, vezi mai sus.
Pasaj din carte.
Metafizic
Zile întregi cu mine-aievea port
o nostalgie de sfârșit de veac
și-un măr al împăcării pașaport
spre sufletu-mi în care e un leac.
E dulce vremuirea și venin
amiaza zilei și a nopții stea
și nor miraculos și cer senin
și aer și izvor din care bea
El, sufletul care a obosit
să tot cutreiere păgân spre-o stea
la gândul împăcării irosit,
în loc s-adoarmă cu privirea grea…
Să mai citim și versuri. Evident, să mai citim sau să o facem mai des…asta e chiar un deziderat de dorit pentru viitor, așa. Ar fi fain…
Cine sunt?
Finalul fiecărui an mă regăsește-n contemplare: cine sunt și încotro mă îndrept. Poate e bine să stăm așezați și să cugetăm la asta, să ne repunem tot ce ține de ființa noastră în meditație. Ce pot să fac, ce pot să sper, ce sunt de fapt?
Voi ține gratuit această scrisoare către voi cu speranța că-mi voi doza mai eficient timpul să vin cu dileme interesante. Suntem o mică gașcă pe aici deja, ne apropiem de 800 și sper real să creștem organic, să fim între noi, încercare de a-l contempla pe celălalt. Hai, La mulți ani!
Nu uita, până în 2050
Ar putea fi mai mult plastic în ocean decât pește!
99% dintre păsările mărilor și oceanelor ar putea ingera plastic!
Milioane de animale marine mor în fiecare an din cauza gunoaielor
Fiecare chiștoc de țigară poluează sute de litri de apă și durează ani să se degradeze
10 milioane de gunoaie sunt aruncate anual în apele mărilor = adică, un camion pe minut, 400 kg pe secundă
80% din gunoaiele marine provin din surse terestre.
Ce putem face? #ourocean #ourseas (Sursa: Aquarium Pola)