#frânturi 67. Despre răgaz, cărți, hibridmedia, mașini și o poezie din viitorul volum, Fracturi
#decit cugetări barbiliano-bacoviene, despre răgazul absent de a fi (cu) noi înșine, despre cărți, fericire, hibridmedia, ecologie și poezie.
Răgaz. Unii i-ar spune timp liber, alții doar o pauză de la ceva anume, însă ideea centrală e cam aceeași: atunci când paharul se umple, e cazul să dai un reset. Grija față de timpul personal e o chestiune care ne roade extrem de mult în vremurile noastre, ne pătrunde adânc în conștiință și ne erodează mare parte din funcționalități. Ce mai putem face?
Totul ar trebui să devină cât mai simplu cu putință, dar nu mai simplist, spune Einstein.
Tocmai de aceea, avem nevoie de răgaz, să încercăm să revenim la lucrurile simple, cele de bază, uitate prin cotloanele ființărilor noastre cotidiene. Ne permitem? Ne permitem nouă înșine, o permisivitate existențială ca pas de a merge mai departe, dar, cine ne-o și permite din afară? Înapoi la lucrurile de bază, la a sta și cugeta la ceea ce puteam face pentru noi.
Iau pauze meditativ-contemplative, mă retrag din tot și toate o perioadă și dau semne clare că am încetat să funcționez. Este o morișcă zilnică a unei existențe care merge în van, gol. Atunci, apare această formă creativă de a continua în stil poetic, mă retrag și (re)finisez niște poeme din viitorul volum Fracturi. Curios. Așa funcționează lucrurile. Creativitatea survine în cea mai pură formă de mecanicism, de o exista așa cuvânt, e târziu să verific. E târziu pentru multe.
Nu știu alții cum sunt, dar, eu…și gândurile încetează. Eu încetez, mă sting zilnic în succesiunea zilelor trase la indigo, scăldate în mediocritate crasă, în indiferență. Nu încetați să vă stingeți, nu renunțați…
📜 Mor cărți, dar comunitatea le poate salva
Nu cred că mai e cazul să ne reamintim, dar suntem codași la citit. Motivele sunt discutabile, unul dintre ele fiind absența timpului. La urma urmei, țara nu nu vrea extrem de deștepți, chiar și companiile cu mulți angajați nu prea au în vizor chestia asta. Cel care gândește e cel care emană posibile pretenții? În fine, books-express.ro se închide după 15 ani de existență. Au anunțat asta și au spus că vor rula o ultimă campanie - discount pentru a nu prăda stocul de cărți existent în depozit. Trist.
Totuși, când nimeni nu mai credea că minunile există, comunitatea pasionaților a salvat această afacere.
Ce poate face un public în versiunea lui Gabriel Tarde, că nu era vorba doar despre o masă de clienți, ci despre un public fidel. Oamenii au salvat o afacere, iar acesta poate fi considerat de unii un semn de bun augur, de optimism șoptit, se poate…
Danezii combină fericirea cu alcoolul?
Țări precum Islanda, Finlanda, Suedia, Norvegia și Noua Zeelandă excelează atât în clasamentele privind fericirea populației, cât și în cele privind egalitatea de gen, zice
Eu spun să nu uităm Danemarca, dar acolo e ceva dubios: danezii sunt foarte fericiți, dar, simultan, consumă și destul alcool…zilnic. Așadar, putem concluziona: fericirea e legată direct de alcool sau acesta din urmă îi face pe oameni să vadă lumea puțin altfel. 📜 Revista hibridmedia - învierea
Am meditat, analizat, dar și făcut ceva concret în perioada aceasta: lucrez în continuare la interviurile promise cu poeți și voi învia revista hibridmedia, o apariție locală culturală, cum a fost numită de presa clujeană la apariția ei acum câțiva ani. Va fi o apariție lunară și, sper, să adune un colectiv de idealiști pasionați de chestiuni cultural - nocturne, cine are timp pe timpul zilei?
___
82% dintre angajați sunt în pericol de epuizare profesională anul acesta, însă doar jumătate dintre angajatori iau în considerare bunăstarea acestora în designul muncii, conform unui raport global Mercer. Presiunea financiară afectează 43% dintre angajați, în timp ce 40% suferă de epuizare, iar 37% se confruntă cu un volum de muncă excesiv. Mai puțin de 50% dintre angajatori proiectează fluxul de lucru având în vedere bunăstarea oamenilor, iar mai puțin de o treime cunosc riscurile majore ale neglijării acesteia. Am vrut doar să citez asta de pe
Merită atenție maximă.Eco, eco, dar pe bani
O mașină (mai) nouă ar trebui să presupună chestii mai orientate spre mediu, ecologii, economii, din astea. Când ai autoturism de aproape zece ani, fie și în contextul în care îl folosești rar, la excursii, te gândești să faci upgrade, chestii-trestii. Apoi, vezi că Dacia, producătorul nostru, scoate niște modele noi. Te uiți și râzi instant: să dau banii ăia, suma aia enormă, pentru o mașină nu prea testată la siguranță, cu un motor în trei cilindri și mai prost dotată decât asta mai veche din parcare? Ce-i cu băieții din management de acolo, sunt în regulă? Bine, asta e o altă poveste, politicile comerciale ale multor companii sunt defazate total. Nu vi s-a întâmplat în ultima perioadă să fiți abordați de oameni de vânzări care să încerce să vă vândă un serviciu/ produs fără nicio facilitate? Un soi de: hai să faci cu noi! Eu: bine, dar, eu am ceva similar. Ei: ok, hai cu noi! Atât! Adică, de ce? În fine….
De Ziua Internațională a Poeziei, vă fac un cadou din viitorul meu volum
nemișcat amorf
mă îndrept spre universuri și mă-ntreb de forme pale,
cum e versul, cum e gândul? forme ce se sting agale.
ziceri adunate toate într-un vers de necuprins
mi-au șoptit o simulare cu un glas ușor și stins.
gândurile ce se leagă fără glas, fără suflare,
au să curgă toate-n mintea necuprinsă-n cugetare.
lumi de ziceri și de fapte au să iasă la iveală,
s-or așterne-n fața mea, fantomatică și pală.
vreau să prind idei în vers, vreau să cad într-o crezare,
dar mi se oprește totul când m-afund în neființare.
nemișcatul mișcător care leagă-un gând de altul
duce curgerile-n valea cea albastră ca smaraldul.
gândul e golit subit, rândurile cad amorfe
peste copii de idei, peste fals cântat de strofe.
nu mai pot schița nimic, totul a apus zadarnic
fără suflu, fără gând, totul e amorf, fatidic.
Nu uita, până în 2050
Ar putea fi mai mult plastic în ocean decât pește!
99% dintre păsările mărilor și oceanelor ar putea ingera plastic!
Milioane de animale marine mor în fiecare an din cauza gunoaielor
Fiecare chiștoc de țigară poluează sute de litri de apă și durează ani să se degradeze
10 milioane de gunoaie sunt aruncate anual în apele mărilor = adică, un camion pe minut, 400 kg pe secundă
80% din gunoaiele marine provin din surse terestre.
Ce putem face? #ourocean #ourseas (Sursa: Aquarium Pola)