#frânturi 92. Cum am urcat pe munte cu 100.000 de polonezi și câmpeneasca de Cracovia. Bonus, o cugetare despre educație

with(out)education scriam într-o notă pe substack, acum ceva zile, iar totul se rezumă la asta: educație.

“Cine nu urcă, nu vede. Cine nu vede, nu înțelege.”

Acum, că s-a terminat, nu mai putem să tot fugem, e nevoie să revenim aici. Totuși, dacă ne punem mintea, chiar putem, nu tot fugem! Cu așa leitmotiv, nu aveam cum să nu urc la 2.000 m alături de peste 100.000 de polonezi (exagerare poetică).

Cultură, cultura muntelui. În esență, despre asta ar cam fi vorba, iar, polonezii, oricât de direcți sau abrazivi ar părea pe alocuri, au toate elementele necesare.

A trecut parcă o veșnicie de la 1 mai, moment sărbătorit în mare stil nu doar de noi, ci și de polonezi: punți, libere, luntre și punte, dealuri și munți. Frumos tare, dar realitatea bate teoria. Cu aplomb ne-am aventurat spre Zakopane, stațiunea lor vedetă care pare să nu doarmă în niciun moment din an.

În Zakopane, n-am văzut grătare cu mici, bubuieli în boxe, flacoane aruncate pe cărare sau prostul gust al unor stațiuni ticsite autohtone. Am văzut în schimb ordine. Răbdare. Cabane din lemn cu acoperișuri înalte, brodate în felurite stiluri tradiționale. Singurul kitch, dar poate doar eu cred asta, este străduța înțesată de tarabe care ți se desfășoară în fața ochilor când te dai jos la 1123 m după o urcare cu Gubałówka Funicular. Peisajul spre Tatra este fantastic, însă atmosfera este de bâlci.

Kasprowy Wierch - provocare acceptată

Zakopane nu este doar despre ski, ci și despre hiking/ trekking, întrucând de aici pleacă o sumedenie de trasee spre Munții Tatra, cam pentru fiecare gust.

Muntele e parte din felul lor de a fi, nu doar fundal de poză.

Noi am luat-o la pas spre Kasprowy Wierch, vârful-vedetă al Tatrilor, cu o urcare domolă ce începe din Kuźnice, unde îți dai seama că polonezii sunt nebuni. Practic, am mers în coloană aproape tot traseul care a cumulat aproximativ 6 km pe sens. Am văzut determinare cât un munte pentru toți oamenii care șiruiau spre vârf, cu condiție fizică sau fără, cu echipament de munte sau fără, cu pasiune sau fără.

Traseul se deschide încet în raze de soare și petice de zăpadă, cu păduri care îți amintesc de basme și poteci perfect desenate. Am rămas plăcut surprins de curățenia de pe traseu și de faptul că, la intrarea în parcul național Munții Tatra se plătește o taxă modică.

Răsplata a venit jos, în stațiune, unde încă găsești mâncare cu gust. Am mâncat așa cum știu polonezii să o facă: fără fițe, dar cu gust. Kielbasa cu ceapă caramelizată, o felie de pâine ca la bunica, muștar, ketchup, nimic sofisticat, totul cu bun gust. Pierogi – colțunașii lor umpluți cu cartofi, brânză și bucățele de slăninuță crocantă – au fost revelația. Într-o lume a burgerilor dublați și a ramenului fără fond, ei încă păstrează simplețea.

Cracovia e despre poezie și aer boem

Ploaia anunțată de a doua zi din Zakopane ne-a făcut să renunțăm la munte în favoarea arhitecturii urbane a Cracoviei. Am ales trenul pentru că, o altă mirare plăcută, Polonia are o rețea feroviară foarte bine pusă la punct. Cracovia într-o zi e pe grabă și într-un iureș constant, însă am reușit să surpindem atmosfera orașului, să îi privim dintr-un tur de barcă sau să degustăm un bigdog de la poalele castelului, unde se desfășura o minunăție de serbare câmpenească. Am picat la fix, polonezii celebrează pe 3 mai Ziua Constituției, singurul regret fiind că unele instituții gen Fabrica Schindler, fiind închise.

Un de văzut pe listă este cartierul evreiesc, Kazimierz. Până la cel de-al Doilea Război Mondial, Kazimierz era centrul vieții evreiești din Cracovia. Astăzi, e un amestec fascinant de sinagogi restaurate, cafenele alternative, restaurante tradiționale (klezmer & kosher) și galerii de artă.

Fractură-n abruptul coborârii

Și totuși, după atâta urcuș fizic, coborârea s-a făcut abruptă în realitatea noastră: 40% analfabetism funcțional. Și nu doar în statistici. Îl simți în companii, în calluri, în mailuri în care subiectul nu are legătură cu predicatul, iar logica nu-și găsește locul printre KPI și OKR. În ce moment a devenit tolerabil să nu înțelegi ce citești? Să răspunzi fără să fi citit? Să decizi fără să înțelegi consecințele? Cultura „merge și-așa” și-a găsit un frate: cultura „nu înțeleg, dar am o opinie”.

Merge și așa este despre o (in)cultură absentă, care te face să nu vezi poteca de uscături sau să o poluezi cu stil. Am votat îndată ce am ajuns la Cluj-Napoca, însă mi-am dat seama că oamenii înțeleg puține din jurul lor, vezi mai sus rata de analfabetism, tolerează și susțin atitudini, conduite și gândiri hilare.

Mergem înainte, însă cât să tot #fugem de respnosabilitatea de a fi altfel. Polonia mi s-a dezvăluit ca ceva subestimat mult, mi-a arătat că mai avem mult până undeva și că suntem departe ….încă.

Nu uita, până în 2050

• Ar putea fi mai mult plastic în ocean decât pește!

• 99% dintre păsările mărilor și oceanelor ar putea ingera plastic!

• Milioane de animale marine mor în fiecare an din cauza gunoaielor

• Fiecare chiștoc de țigară poluează sute de litri de apă și durează ani să se degradeze

• 10 milioane de gunoaie sunt aruncate anual în apele mărilor = adică, un camion pe minut, 400 kg pe secundă

• 80% din gunoaiele marine provin din surse terestre.

Ce putem face? #ourocean #ourseas (Sursa: Aquarium Pola)