Imagine și coșmar, de David Bernard
#decitit și #deluatparte fragment dintr-o viitoare prelegere la care puteți să participați. „Esența somnului este suspendarea raportului corpului cu juisarea”/ Lacan.
„Trebuie să dorm, scria Maurice Blanchot, acesta este cuvântul de ordine pe care conștiința și-l dă, iar această poruncă de a renunța la zi este una dintre primele reguli ale zilei”. Așadar, în străfundul conștiinței – cea care ne dă sentimentul de a fi deschiși către lume – ar fi un somn profund, o modalitate de a ne ține la adăpost de o trezire prea brutală. Vorbind despre somn, Lacan subliniază la rândul lui funcția sa de protecție. Somnul este acel moment în care subiectul, în acest loc narcisic care este patul, patul său, încearcă, sub plapuma sa, să se claustreze, astfel încât să fie separat de orice Altă (Autre în original, cu majusculă) prezență. Regăsim aici metafora dragă lui Platon, cea a sferei, a bulei, ba chiar a coconului, sau a cuibului, în care subiectul se poate retrage. Lacan insistă și el asupra acestui aspect : a dormi este în primul rând a se încolăci, a se face ghem, acestea în speranța „de a nu fi deranjat”. Or, ce altceva deranjează și trezește ființa vorbitoare, dacă nu juisarea ? De aici concluzia sa logică : a dormi este înainte de toate a spera „să suspenzi” ceea ce este „ambiguu (…) în raportul corpului cu el însuși, juisarea (le jouir orig.). „Esența somnului este suspendarea raportului corpului cu juisarea.” Subiectul se încolăcește, corespunzător cu speranța de a avea în sfârșit propriul corp, de a-l face al său, de a nu-i mai fi frică din moment ce acest corp va fi în sfârșit părăsit de juisarea enigmatică și intruzivă. Deloc surprinzător că imaginea foetusului, plutind în pântecul rotund al mamei sale, protejat de orice Altă (Autre orig.) prezență, ne fascinează. La fel ca cea a astronautului care, trebuie spus, o evită. Poate că acesta este idealul levitației : a suspenda raportul corpului cu juisarea.
Rămâne însă ca imaginea astronautului să arate de asemenea cât trebuie de fapt contemplată lumea de foarte departe, pentru a ajunge să o privești ca pe o frumoasă sferă, adică, conform lui Lacan, forma paradigmatică a unității. Acestei dulci lumi (monde orig.) a somnului și a visului i se poate opune coșmarul, care va reconduce subiectul la acest respingător (im-monde orig.), alt nume al realului pentru Lacan. Trebuie prin urmare făcută o diferență între imaginea contemplării, în care subiectul se asigură de rotunjimea lucrurilor, de propria sa unitate și totodată de cea a lumii, și imaginea coșmarului care, dimpotrivă, vine să fragmenteze și să divizeze. Mai mult, tocmai acolo unde subiectul, în contemplarea sa a lumii, se instaleazaă în calitate de stăpân, va fi el însuși privit de aceste imagini. Să ne gândim la omul cu lupi, văzându-se în clipa coșmarului prins de privirea a 7 lupi, stând cu toții imobili pe ramurile unui copac. O asemenea imagine nu va consola subiectul în certitudinea sa de el însuși, precum se întâmplă în idealul contemplării. Dimpotrivă, ceva care ține de ființa subiectului urmează să-i fie înapoiat și să îl divizeze în această imagine. În imaginea coșmarului, subiectul nu se va mai recunoaște fundamental egotic (moïquement orig.), re-găsindu-se însă în ea ca interpretat.
Coșmarul nu are așadar aspectul unei lumi uniforme, departe de așa ceva. El este mai degrabă ceea ce face să șovăiască forma frumoasă, cel care introduce forme noi, străine, și care, prin aceasta, bulversează ordinea imaginară a subiectului. Există un regizor de film, David Lynch, care arată în operele sale în mod magistral această șovăială a unității ordinii frumoase și bascularea sa în univerul coșmaresc. Regizorul se străduiește să facă să apară dintr-odată în anumite scene forme înspăimântătoare și enigmatice, să le facă să apară și totodată să dispară, până în punctul în care nu mai știm deloc dacă suntem într-un univers real sau virtual, fiindu-ne dificil să urmărim atât sensul poveștii, cât și concluzia sa.
Pornind de la munca sa cu imaginea și deopotrivă cu sunetul, Lynch nu încetează să obiecteze, comentează Eric Dufour, față de posibilitatea ca fragmentele și survernirile sale să se resoarbă „într-un tot”. Aceste scene, cu opacitatea lor de sens, de imagine, de sunet, par să izvorască dintr-o „indeterminare originară”. Chipuri se ivesc din obscuritate, în timă ce în alte momente „orice formă se eclipsează și se risipește.” Corpuri înaintează și dispar într-un culoar sumbru. Apariții și dispariții. Aici, negrul „înfulecă tot, mănâncă tot”. Unitatea lumii în care toate erau la locul lor se dizolvă. Nu mai rămân din ea decât fragmente care se adună la rândul lor și par a converge pentru a alcătui o altă lume, care se va distruge și ea din nou. Forma răsare așadar din obscuritate chiar în timp ce se întoarce în ea.
David Bernard este conferențiar la Universitatea din Rennes în psihopatologie, psihanalist AME, membru EPFCL și membru al laboratorului RPpsy, Cercetare în psihopatologie și psihanaliză. Predă la Colegiul Psihanalitic al Vestului Franței. A contribuit la volumele: Arta de a repeta. Psihanaliză și creație [L’art de répéter, Psychanalyse et création, 2014], Suferințele ființei [Souffrances de l’être, 2013], Autistul creator [L’autiste créateur, 2013], Introducere în psihanaliza lacaniană. Repere epistemologice, conceptuale și clinice [Introduction à la psychanalyse lacanienne. Repères épistémologiques, conceptuels et cliniques, 2010]. Autor al cărților : Diferența sexului [La Différence du sexe, 2021], Lacan și rușinea [Lacan et la honte, 2019].
Dacă v-am stârnit curiozitatea pentru continuare, atunci ar trebui fără ezitare să participați la Colocviul Internațional de Cinema, Teatru și Psihanaliză se află la ediția a IV-a, care va avea loc pe 22-23 octombrie 2022, Cluj-Napoca. Găsiți detalii despre eveniment aici.
Stai prin zonă și nu uita să dai click pe #subscribe. Edițiile următoare se anunță cu și de esențe tari: orașul amorf surprins la o tură de alergare la 7 am, un material despre avânturi și paravânturi în crypto, o discuție - dilemă despre cam cât de sănătos e să alergi prin poluare și multe altele. Așadar, dileme și cugetări grele.
Nu uita, până în 2050
Ar putea fi mai mult plastic în ocean decât pește!
99% dintre păsările mărilor și oceanelor ar putea ingera plastic!
Milioane de animale marine mor în fiecare an din cauza gunoaielor
Fiecare chiștoc de țigară poluează sute de litri de apă și durează ani să se degradeze
10 milioane de gunoaie sunt aruncate anual în apele mărilor = adică, un camion pe minut, 400 kg pe secundă
80% din gunoaiele marine provin din surse terestre.
Ce putem face? #ourocean #ourseas (Sursa: Aquarium Pola)