Între (psih)analiză și poezie, în strădania de a găsi urma clipei. Interviu cu Noemina Câmpean
Poezia de azi, poezia de mâine/ suprema căutare a coloanei infinitului
Nu încerca să surprinzi clipa, este imposibil. În schimb, îi poți urmări urma, iar acest lucru te poate aduce mai aproape de esența existenței tale. Clipă, oprește-te, strigă în van Faust, căci ea se duse înainte de a fi fost (pre)simțită. Frumusețea ei rămâne în memoria celui care o (între)vede, precum un vers: Clipă, întârzie puţin, eşti atât de frumoasă! (Goethe). Așa se întâmplă, ești mai aproape de acest moment prin poezie, căci, nu-i așa, în chip poetic locuiește omul pe acest pământ, iar calea spre acest luminiș este asemenea călătoriei lui Zarathustra.
V-am invitat la poezie, vă oferim poezie. Acum, vom începe printr-o combinație care ne zdruncină, farmecă și situează puțin altfel: poezie - psihanaliză. Voi parcurge acest drum alături de Noemina Câmpean, vom pleca de la ritm și vom ajunge la culori, clipă, esențializare, suprema căutare a coloanei infinitului, 20 de zile în Mariupol sau direcții nihiliste.
Stai aproape de noi.
∱ilosofiiLaFrontală: Poți împărtăși un pic despre procesul tău de scriere? Cum începi o poezie și cum lucrezi la ea până la finalizare? Ce te inpiră cel mai mult?
🎤 Ⓝoemina Câmpean:: Dragă Rareș, îți mulțumesc pentru invitație și mă bucur că pot discuta cu tine despre poezie. Ceea ce mă bucură și mai mult este că ai creat rubrica de față și că tu, la rândul tău, ai reluat scriitura poetică. Sau poate că nu te-ai oprit niciodată, doar că, în prezent, te-ai decis să ne împărtășești mai mult...
Așa cum am încercat să descriu și în alte dialoguri de acest gen, nu scriu deloc ușor și nu scriu mult. Se poate scrie un roman întreg dintr-o frază, nu-i așa?... Odată ce îi găsești ritmul... Esențializarea discursului e vitală pentru mine, aceasta fiind una din primele lecții învățate în psihanaliză. Nu contează cât se spune și, mai ales, nu contează cât spunem, ci cum – modalitatea prin care lansăm cuvântul în lume. Având în vedere că existența mea se desfășoară între texte teoretice de psihanaliză, ședințe de analiză, momente dedicate studierii afinităților dintre literatură și psihanaliză pe de-o parte, sau cinema, teatru și psihanaliză pe de altă parte, timpul dedicat poeziei – atât ca lectură, cât și ca scriitură – ajunge să fie foarte scurt și concentrat. Pot să mă așez într-o poezie chiar și două-trei săptămâni; ceva trebuie să se întâmple, un scurtcircuit sau o sclipire, ca să pot spune că un poem e gata și că pot să trec la următoarea secvență. Da, sunt mai degrabă secvențe. La Culori ectopice (editura Eikon, 2022), am numerotat aceste secvențe de la 1 la 99. Nu mă puteam apropia de cifra 100, reprezenta prea mult un semn al perfecțiunii. Am decis să mă opresc la 99. În prezent, când scriu la un alt volum, între secvențe există doar un spațiu de respirație. Fără numerotare! În acest spațiu, redat în alb pe hârtie, pot respira și pot face legătura cu ceea ce urmează să scriu.
Tind așadar spre o oarecare esențializare fiind de-a dreptul nevrozată de vorbăria gratuită sau de elucubrații în scriitura poetică, ea trebuind să surprindă tocmai urma clipei (deoarece clipa nu se poate surprinde), momentul acela de neredat dintre un cuvânt și celălalt, când o frunză se desprinde din copac și cade pe pământ. A trecut un înger...
∱ilosofiiLaFrontală: Ce crezi că aduce unicitate în poezia ta și cum te diferențiezi de alți poeți contemporani?
🎤 Ⓝoemina Câmpean: Nu știu în ce măsură mă diferențiez de poeții contemporani, mereu am apreciat surprizele și inovațiile la nivel de construcții metaforice, forma de organizare și libertate a textului, amestecul pertinent de limbi, repetițiile semnificative și, nu în ultimul rând, imaginile relevante. Dacă un singur vers rămâne după lectură și dacă în urma versului rămâne o imagine de neuitat pe retina cititorului, atunci acesta este un poem reușit!
La nivel de unicitate, aș afirma că poezia mea este una autobiografică și că acesta a fost motorul propriului meu stil. Fraze auzite în copilărie, vise ce nu se pot interpreta cu totul, chiar și o discuție între două persoane în parc, căutările mele existențiale, diverse afecțiuni fizice care, automat, au viața lor personală zi de zi. Îți ofer un exemplu din volumul la care lucrez momentan, unde țin neapărat să notez că scriitura interpretează viața mea, un soi de psihanaliză personală fără interlocutor:
„ceea ce vorbesc e autobiografie exagerată,/ acuzatoare în unele părți/ prin legea ei intrinsecă/ surprize felurite, adesea culinare, mi-au plăcut/ întotdeauna icrele cu ceapă/ subiectul morții, cu rădăcini în ceremoniile de înmormântare/ la care te preumblai în copilărie/ [...] poezia de azi, poezia de mâine/ suprema căutare a coloanei infinitului și/ a verbului care denigrează etc”.
∱ilosofiiLaFrontală: Cum vezi rolul poeziei în societatea contemporană, română și franceză, și ce crezi că poate oferi aceasta cititorilor și comunității în general?
🎤 Ⓝoemina Câmpean: O întrebare foarte bună, având în vedere că poezia ar trebui să ocupe un palier mai dens în existență și în societate. Consider că în România poeții sunt apreciați în sânul comunității de scriitori... și cam atât. În Franța, există un respect vizavi de vocație sau profesie pe care nu l-am întâlnit în România. Și nu întâmplător am ales Franța. Locuiesc împreună cu soțul meu într-un sat din regiunea istorică Occitania, unde, ca peste tot, există zile din săptămână sau weekend-uri în care cei interesați sunt invitați să asiste la lecturi de literatură, discuții pe marginea unor subiecte prestabilite, evenimente interdisciplinare de poezie, film, pictură, sculptură. Atenție, vorbesc de mediul rural, pe cel urban nici nu-l mai menționez. Ideea pe care încerc să o urmăresc este că în România lipsesc astfel de evenimente sau mișcări, probabil că în ultimii ani s-au mai însuflețit puțin lucrurile. În Franța, ca scriitor, ești invitat în librării, în diferite centre de cultură, la universitate. Nu știu câți dintre ei sunt remunerați, dar și asta se practică, eu nu am avut curiozitatea să întreb, dar însuși faptul că imaginea ta ca cineva care scrie este importantă și necesară în societate presupune un număr potențial mai mare de cititori/ cumpărători.
∱ilosofiiLaFrontală: Care a fost unul dintre momentele tale cele mai semnificative sau emoționante ca poetă?
🎤 Ⓝoemina Câmpean: Au fost mai multe de-a lungul timpului, în fond scriu de la vârsta de 15 ani, prin urmare de peste 20 de ani. Însă, de câțiva ani, am obiceiul de a încărca poemul în formă publicabilă pe o rețea de socializare. Ca un soi de anticipare a volumului care va urma și pentru că mai e nevoie și de daruri gratuite. Cel mai emoționant moment e atunci când mi se spune: „am trecut și eu prin starea asta, dar habar nu am avut cum să o articulez în cuvinte”. La așa ceva, nu mai pot adăuga nimic.
∱ilosofiiLaFrontală: Care este părerea ta despre schimbările din peisajul literar contemporan și cum crezi că se situează poezia în acest context, unul în care se citește din ce în ce mai puțin, poezie cu atât mai mult?
🎤 Ⓝoemina Câmpean: Sunt multe direcții în poezia română contemporană – mai ales în funcție de orientările politice actuale – și, implicit, multe grupuri sau, de ce nu, tabere. Eu am evoluat în afara grupurilor sau cenaclurilor: solitară, dar în inima lumii. Nu cred că se citește puțină poezie, dimpotrivă, mi se pare că există o mare varietate în domeniu și că oricine poate avea acces la ea, mai ales pe rețelele de socializare: poezie pentru orice stare, meserie, moment al zilei, preferințe culinare ș.a.
Pe un alt plan, aș menționa că mulți dintre cei care scriu și-au dat seama de versantul terapeutic al acestei practici și tocmai de aceea nu renunță la ea. Iar aici nu putem face judecăți de critică, valoarea stând, înainte de toate, în însemnătatea scriiturii în procesul de autocunoaștere sau de depășire a unor obstacole existențiale sau psihice, depresii, angoase.
∱ilosofiiLaFrontală: Cum este să fii poet în România vs a fi poet în Franța, țara unde locuiești în prezent?
🎤 Ⓝoemina Câmpean: Nu m-am apropiat încă de mediul poetic francez, cu toate că am asistat la mai multe lecturi publice susținute de poeți francezi. Explicația e că poate continui să fiu ancorată destul de puternic în mediul poetic român. Un alt aspect pe care țin neapărat să-l precizez este că eu scriu poezie în limba română. Nu m-am mutat în Franța decât de doi ani, totuși, mă simt încă atașată de limba maternă și nu mi se pare că scriitura mea s-ar putea adapta, cel puțin pentru moment, limbii franceze. Aici iau în considerare construcțiile frazelor, echivocurile, expresiile românești, ritmul de leagăn sau de descântec păstrat într-o formă sau alta din copilărie, chiar anumite referințe biblice de pe vremea când o însoțeam pe bunica mea la slujba de duminică...
Strindberg şi Bergman. Perspective comparatiste asupra durerii inocentului
∱ilosofiiLaFrontală: La ce proiect lucrezi în acest moment?
🎤 Ⓝoemina Câmpean: Desigur, sunt mai multe proiecte, dar în afara poeziei mă concentrez pe niște (psih)analize filmice. Mai precis, am început o rubrică de „Film și psihanaliză” în Gazeta Dâmboviței și public de două ori pe lună texte în legătură cu filme contemporane, din 2023. Am atins mai multe chestiuni importante: cea psihanalitică a repetiției – care, știm prea bine, nu înseamnă niciodată întoarcerea aceluiași – și a deșeului la Perfect Days, de Wim Wenders; iubirea ca reflectare a propriilor fantasme inconștiente în ultimul film al lui Aki Kaurismäki, Frunze căzătoare; problema adevărului în Prin ierburi uscate, de Nuri Bilge Ceylan... un adevăr care, afirmăm în psihanaliza lacaniană, se rostește întotdeauna pe jumătate, în înnodarea sa semnificativă cu minciuna.
Ceea ce m-a marcat însă peste așteptări a fost documentarul jurnalistului ucrainean Mstyslav Tchernov, 20 de zile în Mariupol, care a și câștigat Oscarul pentru „Cel mai bun film documentar” anul acesta. Să explic din punct de vedere psihanalitic apetența pentru război – care încă de la Sigmund Freud poartă numele de „pulsiune de moarte” – a fost o sarcină foarte dificilă pentru mine. Recomand tuturor cititorilor tăi acest documentar, nu doar pentru a vedea mai bine ceea ce se întâmplă atât de aproape de România, ci mai ales pentru a privi ceea ce nu se poate privi prin definiție: moartea și suferința copiilor, care trec dincolo de orice logică și înțelegere umană.
Dacă războiul ca stare a devenit atât de puternic situat în orizontul nostru și ajunge să nu ne mai miște, măcar suferința copiilor ar trebui să ne pună întrebări serioase vizavi de direcțiile dezumanizante și nihiliste în care ne situăm deja.
Poezie din volumul Culori ectopice.
99.
bărbatul atașează țevii un mâner din porțelan de sèvres
el memorează apoi toate zilele petrecute cu femeia aceasta
întinde femeia pe podea, la picioare
cu picioarele strânse, congruente
cu rapiditate o taie, păstrând forma oaselor
numerotează bucățile care nu sângerează folosind
vopsea lavabilă
inscripționate cu fiecare zi a săptămânii
nu o mănâncă, o trimite spre șapte gări
peste șapte mări, din șapte țări
pentru respectarea unității de spațiu
ce nicicum nu s-a putut realiza în uterul neproductiv al femeii
cocorii sunt iar înfometați
și rod hainele curate și parfumate ale femeii
bărbatul femeii deja moarte învață limba portugheză
pentru a-și asuma niște roluri feminine
femeia îngână, nemaiputând să răspundă:
sunt eu iubire? nu sunt
sunt eu primejdie și ură? nici asta nu cred că sunt
sunt eu copil în trup de femeie? nicio șansă
dar indiferență eternă? Probabil
Noemina CÂMPEAN este psihanalistă, eseistă, poetă și membră a Forumului Câmpului Lacanian din România. Ea practică psihanaliza în România și în Franța. Deține un doctorat Summa cum laudae în Filologie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (2016), Facultatea de Litere, și o bursă de studii doctorale la Academia Română din București cu teza August Strindberg și Ingmar Bergman. Perspective comparatiste asupra durerii inocentului, carte publicată în 2018 (Școala Ardeleană & Eikon Cluj-Napoca). Este interesată de influențele și relațiile polimorfe dintre cinema, teatru și psihanaliză. Organizează Colocviul Internațional de Cinema, Teatru și Psihanaliză, ajuns la a V-a ediție (Cluj-Napoca și București). A beneficiat de stagii de cercetare la Universitatea Jean Moulin Lyon III, Franța, și la Universitatea din Copenhaga, Danemarca. Volume de poezie publicate: Nudul lui Pilat (București, 2005); Culori ectopice (București, 2022).
Nu uita, până în 2050
Ar putea fi mai mult plastic în ocean decât pește!
99% dintre păsările mărilor și oceanelor ar putea ingera plastic!
Milioane de animale marine mor în fiecare an din cauza gunoaielor
Fiecare chiștoc de țigară poluează sute de litri de apă și durează ani să se degradeze
10 milioane de gunoaie sunt aruncate anual în apele mărilor = adică, un camion pe minut, 400 kg pe secundă
80% din gunoaiele marine provin din surse terestre.
Ce putem face? #ourocean #ourseas (Sursa: Aquarium Pola)