🤫 Societatea fricii: unde se sting vocile și apar șoaptele. Din/ de sistem
#frânturi 107 #fricădesistem #decitit despre temeri și scăpări, despre exemple de neputințe
Mi-e frică să spun sau să fac anume lucru, cine știe ce mă așteaptă. Mi-e frică să recomand, nu se știe ce mi se poate întâmpla. Mi-e frică să denunț, să comunic, să scriu, să spun, să fac…mi-e frică să gândesc. Societatea fricii s-a instaurat subtil, iar direcția generală este să fie menținută și întreținută.
⛓️ Când se întâmplă așa ceva?
Când totul devine ilizibil, cețos, când nu vezi dincolo de gardurile înalte ridicate recent. Absența transparenței nu fundamentează doar un sistem tip caracatiță, ci și o incompetență crasă, întrucât oamenii din eșalonul doi sunt cei dictați de conducătorii care își apără scaunele. Cum sunt ei? Obedienți până în măduva oaselor, incapabili să gândească singuri și lipsiți de curajul acțiunilor.
„Totul este ocult, nu ni se comunică nimic.” – Raluca Moroșanu, într-un interviu (preluat g4media.ro).
În continuare, conform aceleași surse:
„Nu ni se comunică hotărârile colegiului de conducere. Habar n-avem ce se discută și ce decizii se iau acolo. Planificările sunt modificate fără să ne fie adus la cunoștință. Practic suntem, ce să vă spun, niște angajați ai unui SRL. Da, unde patronul stabilește ce vrea el și noi trebuie să ne supunem conform legii.”
👻 Inerția Ocultă și Regula Tăcerii
În această ocultă, se merge din inerție, falsând și sacrificând total calitatea în detrimentul unui politic domol.
Acest politic a făcut posibilă nașterea unei scheme prin care sunt promovați cei lipsiți de viziune, curaj, idei, pregătire. Adică, exact cei care știu ce să spună celor de mai sus pentru a rămâne în poziție, nu cei care acționează și fac lucrurile să se întâmple. #sistem. #everythingisaboutpolitics
Societatea fricii este locul în care se sting vocile și apar șoaptele.
Societatea fricii este locul în care mor acțiunile și iau naștere ordinele.
De ceva timp, suntem atât de orbi și preocupați de ale noastre, încât sistemul s-a definit pe sine scoțând din funcțiune tasta delete sau back. Nu există factor corector, există doar reglaj de la sine, prin înlocuirea unor variabile.
Societatea fricii nu poate fi ruptă decât printr-un act de revoltă al minților captive. Până atunci, este o societate (co)ruptă.
Nu vreau să mă mai tem, nu vreau să-mi mai fie frică să-mi fac treaba sau să spun ce gândesc. Vreau ca lucrurile să decurgă normal, iar acest normal să nu mai fie definit de sistem.
🏆 Într-o altă dimensiune, de nota 10
Gala 10 pentru Apuseni, ediția I, 2025 - un eveniment dedicat recunoașterii oamenilor, comunităților, administrațiilor și proiectelor care contribuie concret la dezvoltarea durabilă a zonei Munților Apuseni.
Mai jos, premiile de excelență... vai, dar câtă excelență…
Premii de excelență pentru dezvoltarea Apusenilor:
Coeziune comunitară & filantropie – Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului – IPS Andrei, mitropolit
Mobilitate verde și turism durabil – Velo Apuseni, infrastructură drumuri județene – Consiliul Județean Cluj – Alin Tișe, președinte
Educație & cercetare aplicată – Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca – Cornel Cătoi, rector
Colaborare regională Om & Natură – Parcul Natural Apuseni – Alin Moș, director
Performanță în atragerea fondurilor europene – orașul Zlatna – Silviu Ponoran, primar
Tranziție verde & sustenabilitate urbană – municipiul Turda – Cristian Matei, primar
Tineret & viitor în Apuseni – municipiul Brad – Florin Cazacu, primar
Digitalizare & inovație locală – orașul Câmpeni – Cristian Pașca, primar
Transformare digitală & modernizare urbană – orașul Nucet – Dănuț Lazea, primar
Tradiții locale & educație comunitară – comuna Mărișel – Viorel Ghic, primar
Dacă nu aș cunoaște realitățile zonelor, aș spune, conform premiilor menționate mai sus, că avem de-a face cu o zonă turistică fenomenală, cu actori locali instituționali al căror rol vădit e clar transformarea și alinierea ei la standardele europene sau altele asemenea.
Digitalizare & inovație locală, transformare digitală, educație comunitară, performanță în atragerea fondurilor europene? Serios, audiența asta este mai artificializată ca cea de la întâlnirea cu presă a Curții de Apel București.
Încremeniți în timp sau în timp ce alții fac lucruri cu adevărat vizibile și de impact. De exemplu, las mai jos cum arată niște piste de biciclete în Slovenia, piste care traversează sate.



Ar fi putut fi satele mai sus menționate, dar, noi suntem cu digitalizări și alte cutume autohtone mărețe și falnice.
#sistem.
Nu uita, până în 2050
Ar putea fi mai mult plastic în ocean decât pește!
99% dintre păsările mărilor și oceanelor ar putea ingera plastic!
Milioane de animale marine mor în fiecare an din cauza gunoaielor
Fiecare chiștoc de țigară poluează sute de litri de apă și durează ani să se degradeze
10 milioane de gunoaie sunt aruncate anual în apele mărilor = adică, un camion pe minut, 400 kg pe secundă
80% din gunoaiele marine provin din surse terestre.
Ce putem face? #ourocean #ourseas (Sursa: Aquarium Pola)

