Somnambulism media. Hipnoze, somnambulii sunt printre noi.
Despre (de)căderea unei societăți prin contagiuni în rețele
Eu aleg. Cu ce mă îmbrac, ce mănânc, ce pasiuni am, unde merg, la ce mă uit, ce mașină îmi cumpăr, ce gândesc, când mă trezesc, fără să cauzez. Cum mă manifest, cum vorbesc, ce scriu, cine să mă reprezinte social, pot cauza.
Tu alegi. Cu ce te îmbraci, ce mănânci, ce pasiuni ai, unde mergi, la ce te uiți, ce mașină îți cumperi, ce gândești, când te trezești, fără să cauzezi. Cum te manifești, cum vorbești, ce scrii, cine te reprezintă social, poți cauza.
Omnes bellum contra omnes s-a scurs de multă vreme, credeam că trăim vremuri ale responsabilității, ale grijii față de celălalt întru bunăstarea comunității din care facem parte.
Sociologul Gabriel Tarde făcea o distincţie relevantă între public şi mulţimi. Publicul este cel care se contruieşte mai greu, în jurul unor idei în care fiecare individ component crede cu tărie sau a ajuns să creadă.
Mulţimea, în schimb, este impulsivă, acţionează instinctiv, nu este ghidată decât de impulsurile de moment, nu reuşeşte să se exprime raţional asupra unui eveniment anume. Iraţionalitatea mulţimilor s-a transpus de-a lungul timpului în crime odioase, marcate istoric. Susținătorii unei mase nu sunt asamblaţi pe moment, putem spune că sunt publicul unei idei anume, ghidată de mentalitatea rurală, însă păstrează formele de acţiune tipice unei mulţimi. Publicul se disipează mult mai greu decât o mulţime, este nevoie de un adevărat şoc să se întâmple un asemenea lucru. În schimb, mulţimea este relativ uşor de împrăştiat.
Componenții sunt somnambuli care mărşăluiesc ghidaţi de spiritul vocilor din minţile lor, fie ele reale sau simbolizate de mentalitatea locului sau ruralului în general. Hipnotismul este pus în conexiune directă cu somnambulismul, iar un exemplu extrem de relevant poate fi dat dintr-un spațiu rural: experimentul Milgram, să nu vă gândiți la acel experiment.
Psihologul arată cum funcționează contagiunile la nivelul unei mase – mulțimi de oameni construită ad-hoc: sunt poziționați pe stradă indivizi care se uită în sus, spre acoperișul unei clădiri. Ei bine, rezultatul este cel așteptat: li se alătură alți indivizi, iar numărul lor este cu atât mai mare cu cât numărul celor plasați inițial este mai mare. Al doilea punct: cum acţionează un astfel de grup, deși o parte v-am spus-o deja mai sus. În Parisul lui Tarde, o anume tânără este salvată de mulţimea furioasă printr-o replică hilară a unuia dintre componenţii mulţimii. Totul a luat o întorsătură neaşteptată, atenţia mulţimii îndreptându-se spre următorul posibil vinovat. În acelaşi Paris, povesteşte autorul francez în lucrarea Opinia şi mulţimea (Editura Comunicare.ro, 2007, Bucureşti), un bărbat grăbit este ucis de mulţimea care ieşise pe străzi în căutarea unui criminal în serie. Motivul? Graba sa a atras atenţia maselor agitate. Mulţimea agitată aude glasurile unor indivizi şi se lasă trasă într-o parte sau alta, după accentul dramatic căpătat de situaţie. De altfel, o singură voce poate trage după ea întreaga masă de oameni. E atât de simplu pe cât este de greu de acceptat.
Revin la somnambulismul media. Aceasta nu era chiar o noutate în vremea lui Tarde, mai ales dacă ne uităm cu atenție la o mulțime descrisă de sociologul francez. A mărșălui în stare de veghe pe străzile Parisului sub mrejele unui imbold e un soi de somnambulism, iar forma aceasta a fost preluată ulterior în ceea ce se numește mai recent somanbulism media. Și stați așa, lucrurile nu se opresc aici.
În medierea noastră cu tehnologia ne manifestăm precum niște somnambuli, adică acționăm hilar, parcă hipnotizați de starea de conectare. Somnambulimsul tehnologic a fost propus de Langdon Winner, în discursul despre filosofia tehnologiei. Eseul său se intitulează: Technology as forms of life.
Asocierea stării somnambulice cu patologicul este făcută atât la nivelul contagiunii în mulțimi, cât și la nivelul medical, ca stare bolnăvicioasă, cu afecte directe asupra planurilor psihice și somatice. Deci, obiect malign, starea somnambulică devine un virus împotriva căruia sistemul trebuie înzestrat cu un mecanism de apărare (în ambele planuri, biologic și metaforic).
Hipnotismul și somnambulismul subiecților rețelei pun în evidență o radiație inconștientă cu ceea ce este contagios sau a devenit contagios. Este vorba, mai curând, de o expunere la un soi anume de radiație, care caracterizează relațiile inseparabile dintre biologic, psihologic și social. Tony Sampson face, de altfel, referire la inconștientul politic și analizele lui George Lakoff pe acest subiect, însă mai relevantă în cazul de față este reinventarea teoriei somnambulismului în era rețelelor: subiectivitatea pe jumătate adormită și visând că se află la control simultan cu angajarea reciprocă într-o relaționare cu hipnotizatorul.
Așadar, somnambulii sunt printre noi, sunt funcționali într-un anumit registru și pot afecta rețele, offline sau online. Marii câștigători sunt cei care au abilitatea de a-i hipnotiza.
👉 Nu uita, până în 2050
Ar putea fi mai mult plastic în ocean decât pește!
99% dintre păsările mărilor și oceanelor ar putea ingera plastic!
Milioane de animale marine mor în fiecare an din cauza gunoaielor
Fiecare chiștoc de țigară poluează sute de litri de apă și durează ani să se degradeze
10 milioane de gunoaie sunt aruncate anual în apele mărilor = adică, un camion pe minut, 400 kg pe secundă
80% din gunoaiele marine provin din surse terestre.
Ce putem face? #ourocean #ourseas (Sursa: Aquarium Pola)