#frânturi 48. Road trip, din vacanță la școală și invers, drumuri ale cunoașterii
#decit și de #văzut Un an școlar precum un road trip al cunoașterii și o vacanță precum o inițiere.
Road trip, adică acel drum pe care îl faci pornind dintr-un punct și te întorci la el. Este o transformare bazată pe cunoaștere, dacă o primești și o accepți. Se reia școala, adică pornim din nou pe acest drum inițiatic, facem o buclă a cunoașterii și revenim an de an în locul din care am pornit. Teoretic, ar trebui să pornim mai pregătăți și îmbogățiți decât în anul precedent, dar, realitatea cam bate scenariul acesta. Pornim pe o cale nouă, intrăm în ciclul gimnazial. Cum va fi? Rămâne de văzut, dar, revenirea în punctul de pornire pentru un nou road trip se face tot fără orar la început de an, tot fără manuale alese plus altele și altele. Enigme. Noi suntem, totuși, optimiști, e bine.
Road trip. Așa pornim noi an de an, într-un road trip de cunoaștere sau al cunoașterii, în care contează nu doar punctul final, ci întreg parcursul cu toate experiențele aferente. Mi-a spus un italian cândva că aceasta este cea mai frumoasă formă de a călători, de a străbate locuri care îți rămân în minte și în viața de zi cu zi. La modul dinamic în care vedem noi o călătorie sau vacanță, nu cred că s-ar putea un alt mod de a petrece zilele libere. Deși sunt încă micuțe, Amelia și Anabel simt locurile, diferențele culturale și rămân cu experiența locului, mai curând decât cu informațiile brute. Cumva, este firesc, dar, se vor așeza toate mai târziu.
Așa se face că am ajuns până la orașele medievale Gaeta și Sperlonga, la puțini kilometri de Napoli, trecând prin Zagreb, Padova sau Asissi. Ne propusesem încă de anul trecut să ajungem aici, iar locul de cazare l-am fixat la Fondi, un orășel situat pe Via Appia, un loc al contrastelor. Aici, am cunoscut oameni deosebiți și cam tot pe aici am mâncat cele mai bune paste de prin Italia.
La cam 10 km de comercial, Fondi ne-a șocat de la bun început cu accesul său dinspre autostrada Roma - Napoli pe niște ulițe semi-pustii prin munți împăduriți, străjuite doar de carabinieri înarmați cu mitraliere, ne-a șocat cu centrul său semi-părăsit de localnicii care s-au tras spre periferie pentru locuințe mai mari și înțesat de muncitorii indieni sau nepalezi veniți la fermele italiene, ne-a șocat prin ospitalitatea și deschiderea localnicilor deopotrivă cu lipsa lor de respect față de vreo regulă de circulație, ne-a plăcut surprins prin atmosfera vie de seara din oraș. Fondi ne-a cam făcut să zicem: italienii fie pot fi cei mai faini oameni, fie cei mai din partea cealaltă.
Castelul din Fondi este punctul forte al zonei vechi a orașului. Aleea care-l străjuiește și se continuă spre primăria orașului este pietonală, iar, serile sunt adevărate zone de promenadă atât pentru localnici, cât și pentru turiști, marea lor majoritate italieni și ei. De altfel, aici, ne-am cam simțit singurii turiști străini. Multe clădiri vechi sunt abandonate sau într-o stare de degradare destul de vizibilă. Este clar că orașul nu poate ține ritmul cu mult mai cunoscutele sale vecine de la țărm, dar, noi ne-am bucurat de experiența oferită, inclusiv de festivalul derulat în fiecare seară a șederii noastre la nu mai mult de 100 m de cazare. Se adunau localnici de toate vârstele, aranjați și parfumați pentru evenimentul orășelului lor. E drept că devenise supărător să am mereu locul de parcare plătit mereu și mereu ocupat de ei, iar polițiștii locali mă ignorau cu nonșalanță acceptând doar un discurs în italiană, eu fiind ajutat de un localnic pe post de traducător. Într-un final, au contat alte lucruri, cele cu adevărat importante pentru această experiență, iar faptul că localnicii ne întrebau mirați cum de i-am găsit pe hartă și am decis să mergem acolo, zona fiind vizitată preponderent de turiști italieni, ne-a făcut cumva să simțit că descoperisem ceva giuvaer. E, mult spus, dar, ați prins ideea.
Gaeta a reprezentat mobilul prim al excursiei noastre până pe acele meleaguri italiene. Văzând peisajele fermecătoare, plajele, orașul vechi, monumentele și întreg arealul, ne-am zis că trebuie să ajungem până acolo. Gaeta este continuarea dinspre Fondi a Via Appia, un drum roman care pleacă din capitală și continuă din micul port spre sud cu Formia. Noi am ales să urcăm pe Rivierea lui Ulise, înspre punctele panoramice, dar, traseele îți luau zile întregi să le parcurgi în întregime. Apoi, am coborât la Grota Turcului și ne-am plimbat prin orașul vechi. Nu am reușit să vedem mână turcului, întrucât capela era închisă, iar, pentru castel, ne-ar mai fi trebuit încă o zi...pe care nu o aveam. Așadar, ne-am văzut nevoiți să ne bucurăm de o specialitate gaetană exact pe riviera orașului în care pisicile sunt adevărații aristrocrați. Trebuie să recunosc, Gaeta este cel mai comercial loc dintre cele pe care le-am văzut în respectiva zonă, iar asta se simte cam peste tot.
Sperlonga, orășelul situat între Roma și Napoli este un fel de bijuterie pe coasta tireniană, dovadă și includerea sa în I Borghi più belli d'Italia. Clădirile vechi sunt bine întreținute, iar labirintul tipic de străduțe înguste te poartă din orașul de sus spre orașul de jos, de pe plajă, trecând adesea pe lângă ușile care deschid locuințe ale oamenilor. Să numeri treptele, mi-a spus un Simone, un italian devenit amic de discuții zilnice.
Este recunoscută pentru plajele sale superbe pe care nu le-am încercat, căci am preferat colțișorul nostru mai ascuns sau mai puțin comercial. Pentru mulți dintre cei ajunși aici, punctul central de atracție este Vila lui Tiberius.
După patru zile, am urcat pe coastă spre Roma, andocând undeva pe malul mării, să mai profităm de valuri.
Ladispoli e la o aruncătură de băț de Roma, e un loc bunicel de plajă și de vizitat capitala Italiei testând infrastructura feroviară a țării. E bine că poți observa atent diferențele uriașe dintre noi și ei, poți vedea cu ușurință ce înseamnă lucruri simple, dar perfect funcționale, care fac diferența și te împing să faci unele lucruri altfel decât le-ai fi făcut. De exemplu, să mergi până-n centrul unui oraș cu autoturismul personal. Ok, nu voi aduce în discuție mizeria din multe locuri din Italia, inclusiv Roma, este o altă poveste.
Așadar, să revin, plajă cu nisip negru, aproape de chestii faine de vizitate, orășel cu festival propriu și ceva afaceri cu mititei de România. Hopa, cum?
Ferragosto, sărbătoare cu rădăcini romane care a prins un avânt cu veleități muncitorești - toată lumea a primit liber pentru a merge la mare - se suprapune sau urmează imediat unui festival local în Ladispoli. Efectul este o explozie de seri aglomerate, de bună dispoziție, artificii, concerte în aer liber și câte și mai câte. Toată lumea ne sfătuia să evităm perioada aceasta în Italia pentru că este prea aglomerat. Din contră, italienii ne-au spus că e păcat că părăsim Italia fix pe 15 august, deși am prins artificiile de pe mare din seara de 14 august. Bine am făcut că am petrecut acea seară acolo, a fost ca un mic Revelion celebrat în august, pe malul mării. Interesant.
Road trip. Drum al cunoașterii, uneori și de sine, căci poți afla multe despre tine când alegi să străbați atât de multe locuri, este și o revenire la punctul inițial al pornirii. Revii altfel mereu și mereu, ca o/ într-o eternă reîntoarcere, dar care nu e mereu aceeași, pentru că tu nu mai ești același. Pornim la drum de fiecare dată optimiști că vom întâlni oameni frumoși, că vom străbate locuri minunate și că vom învăța mai multe despre cele de lângă noi și despre noi. Așa e și cu școala, pornim din nou pe acest drum, suntem optimiști pentru că nu ne dorim decât darul cunoașterii și experiențe plăcute, nimic mai mult. Vrem să facem cu pasiune ceea ce facem, cu zâmbetul pe buze, să nu tânjim, într-un final, decât după cunoaștere. E singura noastră pretenție. E mult?
Nu uita, până în 2050
Ar putea fi mai mult plastic în ocean decât pește!
99% dintre păsările mărilor și oceanelor ar putea ingera plastic!
Milioane de animale marine mor în fiecare an din cauza gunoaielor
Fiecare chiștoc de țigară poluează sute de litri de apă și durează ani să se degradeze
10 milioane de gunoaie sunt aruncate anual în apele mărilor = adică, un camion pe minut, 400 kg pe secundă
80% din gunoaiele marine provin din surse terestre.
Ce putem face? #ourocean #ourseas (Sursa: Aquarium Pola)
foarte frumos scris. poezie curată.