#frânturi 49. Doctor, șansa de a deveni milionar sau simplitatea frumuseții - Slovenia.
#decitit și #devăzut Cât anume valorează o diplomă în România, câteva chestiuni de neînțeles și galerii foto din raiul numit Slovenia
De mâine, sunt doctor!
Doctor. Doct de ceva specific, învelit în foiță de aur sau de orice altceva prețios. În psihoza generală a titlurilor, unii le prea-măresc, alții și le ascund. Orgoliul tresare și parcă e predispus la strigare de sine cu șirul lung de titluri în față. Cine sunt, de fapt? Sunt suma titlurilor mele, a avatarilor cu care umblu prin rețele sau cel care se târăște zilnic în cotidianul banal al pendulării casă - job? Eu sunt și parcă greutatea acestei ziceri mă face să îmi doresc să simt, să mă simt într-un fel diferit de fețele cu care circul prin rețea. Doctor, fața nespusă și uitată sau prea-cunoscută. De mâine, voi pune acest titlu la semnătura mea, căci sunt, căci simt, că fața aceasta a rămas prea puțin cunoscută, iar rețeaua trebuie să o valideze.
La ce anume ajută o diplomă în România
Știți la ce m-a ajutat doctoratul pe care îl am? Da, poate nu știați, sunt doctor Magna Cum Laude în domeniul filosofie, cu toate onorurile și drepturile aferente, cum scrie pe diplomă. Ei bine, la nimic, nicăieri și peste tot pe unde am mers. Fie că vorbesc despre job, despre unele oportunități, despre plimbatul în parc sau alergatul prin pădure, diploma mea de doctorat este zero. Nici nu mai contează despre ce am scris, despre faptul că sunt unii acum care țin cercuri prin facultate pe subiecte considerate riscate și riscante pe vremea studiilor mele. Asta e doar așa, aviz celor care vor să facă o colecție impresionantă de diplome sau certificări. Faptul că ai niște studii, că ai scris niște lucrări, că ai o anumită expertiză certificată la un anumit nivel, academic în cazul de față, nu reprezintă absolut nimic la noi în țară. Mă pot lăuda cu ea în baie, o pot înrăma și pune deasupra biroului meu sau îi pot povesti lui Chester despre ea. Notă: Chester este pisica noastră.
Cam de ce? Păi, am dus chestiunea diplomelor și certificărilor în zona derizoriului, încât orice neica poate avea ceva și ne-am cam obișnuit oricum să nu respectăm sau prețuim ceva, orice. Suntem noi așa cam, ignoranți după formare.
Mie mi se pare e cea mai doctă opinie
Bode, ministrul ăla senil și hilar, e chemat pe nu știu unde să-ți spună opiniile despre cutare subiect. Așa, mă puteau chema și pe mine, poate erau mai scoși. De la tipii ăștia, de speța lui, se cer soluții, că opinii emitem toți. De altfel, știți că sunt multe companii prin România care sunt conduse după logica lui: mie mi se pare? #bănene, prieteni, suntem jos de tot. Uite, mie mi se pare că îmi perd răbdarea cu unii, mulți, profesori, dar, am spus că e doar prima săptămână de școală și mai aștept puțin. Cât? Eu aș spune că puțin, nu am rezistență prea mare pe subiect.
S-a mai dus o șansă
Am mai ratat încă o șansă de a deveni milionar în euro. De data aceasta, însă, nu am pus biletul, așa că am lăsat norocul pe o altă dată, e timp. De fapt, când ești doctor în filosofie, e timp suficient să devii milionar în euro, căci timpul e doar o chestiune dintr-o ecuație mai complexă.
Un neînțeles legat de fotbal
Am văzut câteva faze din meciul Farul - FCSB. Nu înțeleg cum se poate uita cineva la așa ceva, nu înțeleg cum mai există fani ai acestui sport în România sau cum părinții decid că e ok pentru copii lor să facă acest sport sub bagheta unor inși care nu prea au habar de ceva anume. Îmi aduc aminte că am asistat la o întâmplare în timp ce o așteptam pe Anabel la cursul de escaladă. Pe terenul de vis-a-vis, niște copii participau/ luau lecții de fotbal sub privirile unor părinți aflați pe margine. Antrenorul zbiera către ei chestii fără sens de tipul: hai, măi, pe ei! Fă-l, bă! Trece mingea, nu trece omul! Un copilaș nu a respectat tâmpeniile crase ale tipului și s-a trezit cu replica: mai tare, bă, că de nu, intru eu și-ți pușc una! Am așteptat reacția părintelui de pe margine, sperând să intervină intempestiv. A făcut-o: După ce o faci tu, intru și-i mai pușc și eu una. După, val de hăhăleli. Prieteni, aici suntem!
Slovenia, simplu, atât de frumos
Tot între timp, nu am uitat plimbările și alergările din Mojstrana sau Kranska Gora. Uneori, stau și mă gândesc la faptul că Slovenia ar putea candida fără probleme la țara perfectă pentru mine, dacă slovenii ar semăna mai mult cu croații decât cu austriecii. E doar o opinie, un mie mi se pare, ca cel de mai sus. Pare că totul este atât de bine pus la punct, că oamenilor le pasă, sunt curioși de modul în care te simți atunci când le vizitezi țara. Nu contează de unde vii, nu contează diploma de doctor pe care ai sau mașina cu care ai ajuns, ești tratat la fel. Ce impresie aveți despre Slovenia? Pur și simplu, vreau să revin. Până aici, cam ca și Croația, doar că lipsește ceva, un sentiment aparte, un ceva inexplicabil care e prezent la croați. Ce anume? Nu am habar, poate voi reuși să găsesc anul viitor, când ne propunem să începem din Croația un alt road-trip. Despre el, într-o ediție viitoare.
Și din alte unghiuri
Despre ce anume înseamnă road trip pentru nou, poți citi mai jos
Nu uita, până în 2050
Ar putea fi mai mult plastic în ocean decât pește!
99% dintre păsările mărilor și oceanelor ar putea ingera plastic!
Milioane de animale marine mor în fiecare an din cauza gunoaielor
Fiecare chiștoc de țigară poluează sute de litri de apă și durează ani să se degradeze
10 milioane de gunoaie sunt aruncate anual în apele mărilor = adică, un camion pe minut, 400 kg pe secundă
80% din gunoaiele marine provin din surse terestre.
Ce putem face? #ourocean #ourseas (Sursa: Aquarium Pola)