#frânturi 89. Adolescență (coruptă) sau despre superficialitea maximă a societății noastre, înapoi la fundament, (de)motiv(are) și revoltele din Serbia
#decitit despre natural, artificial și artificialitatea societății fără fundament, dar cu negativismul pozitiv (de)motiv(are)
Cea mai recentă virală mini-serie - Adolescence - Adolescență coruptă (traducere Netflix) a creat unde de șocuri, de impresii. Fără pretenția asumată de artisticitate, chiar cu anumite cadre hilare, seria atinge un punct nevralgic al societății noastre: superficialitatea în toate formele ei, de la școală, la părinți și, nu în ultimul rând, copii. În realitate, refuzăm să credem asta, e nevoie să ne fie montată o scenetă în fața căreia să ne extaziem sau șocăm: cum se poate așa ceva, e incredibil! Așa să fie?
Să le luăm pe rând.
Părinții. Suntem prinși în tumultul vieții luni-vineri, cel puțin, alergăm de colo-colo pentru te miri ce și uităm să ne cunoaștem copiii. Generația actuală este extrem de firavă emoțională, una în care ochii merg pe ecranele de toate tipurile, iar noi nu știm nici ce gândesc, nici ce simt copiii. În același timp, suntem convinși că vacanțele oferite sau gadgeturile cumpărate sunt suficiente, vor rezolva totul.
Copiii. Generația haos stă lipită de ecrane, e conectată la rețele și trăiește exact pe fundamentul atenției, recunoașterii, stimei de sine și popularității, însă fără a comunica real. Imaginea tinerilor de prin mijloacele de transport în comun cu ochii pironiți în ecrane nu este decât una extrem de tristă. Fugă după faimă, după derizoria iluzie a unei imagini de sine false.
Școlile. Pe scurt, sunt depășite, la pământ. Dascălii, nu doar de la noi, nu au nici cea mai mică idee despre cum anume să gestioneze situațiile apărute cu o generație pusă pe făcut nimicul. Nu au capacitatea de a o urni, de a sădi pasiunea și a stimula adevărata față a transmisiunii. Sunt puține cazurile profesorilor pasionați care transmit nu doar cunoștințe, care se străduiesc să creeze ceva alături de elevii lor.
Încotro?
Nu e doar atât. La o masă, într-un local clujean, un cuplu. Cât timp am stat acolo cu familia, au stat pe telefoane. Au schimbat de vreo trei ori cuvinte în realitate, iar, atunci, au vorbit exclusiv despre bani. În rest, ochii în telefon, comunicându-se aievea. Nu rar mi-a fost dat să văd copii alături de părinții lor în diferite locuri cu ecranele fixate foarte aproape de ochi. De fapt, cu ochii exact în ecrane, lipiți de ele. Bulversantă, covârșitoare imagine. Alții își cară robotic telefonul la mână, ca pe o cărămidă care îi trage copilului umărul într-o parte. În tensiunea existențială a unei societăți care te împinge la mai mult, ne pierdem pe noi în rețele, ne uităm în avataruri sau euri virtuale create speciale pentru a ne anima egoitățile. Cine suntem, de fapt?
Înapoi pe teren
De aproape o lună, am renunțat la mașina de job și m-am întors în iarbă, pe teren. Lumea se vede altfel, timpul trece altfel, creierul funcționează pe o altă variație sau schemă. Fac cei 6.5 km până la birou pe jos sau mixt - cu câte un mijloc de transport. Curând, va veni și vremea bicicletei, din nou, deși, îmi mențin sfatul de a nu-i încuraja pe bicicliștii începători să se aventureze în traficul clujean sau, cum ne place psihotic să îi zicem, în jungla urbană. Am recâștigat pulsul drumului, cărării care îți iscă și ivește situații zilnic. Monotonia învârtirii unui cerc s-a stins și a fost înlocuită de gălăgia orașului, de peripeția drumeției înspre unde te poartă pașii. Orașul se vede altfel.
Weekenduri de poveste
Nu trece un weekend fără vreo tur de trecking. Aceasta este deviza noastră, iar Clujul este, recunosc, destul de ofertant în limita a 50-60 km. Dacă nu e spre Băișoara sau Valea Ierii, atunci, ne orientăm spre Munții Trascău cu pitorescul încă sat Rimetea. Aș renunța la oraș pentru traiul într-un astfel de sat, îmi lipsește curajul de a o face și viziunea de a subzista în el, admit. Ultimele ture: Piatra Secuiului - din nou, Cetatea Liteni - clasic + nemarcat spre sat, tură recunoaștere Măguri și Măguri Răcătău. Poveștile de weekend continuă.
Între artificial și nativ
Recent, am primit un feedback pe un proiect, mare lucru și asta: nu e ok, că e cu AI. Bine, nu era cu AI doar, era un mixt/ hibrid între inteligența reală și cea artificială, dar, inteligența elucubrantă nu a sesizat distincția. Totuși, care ar fi fost problema de fond dacă artificialitatea ar fi bătut realismul pur? (de) efect, de seră sau creiere în container. În esență, îmbrățișăm artificialitatea ca superficialitate în toate cotloanele societății noastre, dar refuzăm cu sârg și insistență artificialul unui/ ca raționament. Hilar.
Despre revoltele din Serbia
Capitalismul autoritar periferic al lui Vučić nu este de neclintit, dar se sprijină pe fundații solide: integrarea în fluxurile globale de capital, sprijinul puterilor străine, domesticirea elitelor economice și fragmentarea sistematică a claselor populare. Pentru ca o adevărată ruptură să aibă loc, unul dintre acești piloni trebuie să se prăbușească – fie printr-o criză economică ce face nesustenabilă redistribuirea clientelistă, fie printr-o schimbare diplomatică ce elimină plasa sa de siguranță internațională, fie printr-o mișcare socială capabilă să depășească diviziunile orchestrate în societatea sârbă.
Actuala revoltă studențească constituie un test crucial pentru acest sistem. Dacă rămâne izolată, riscă să fie absorbită sau neutralizată, la fel ca valurile contestatare anterioare. Dar dacă fuzionează cu revendicări economice și sociale mai ample, ar putea pune bazele unei opoziții mai coerente, capabile să înfrunte inegalitățile structurale adânc înrădăcinate în regimul lui Vučić. Deznodământul rămâne incert. Dar un lucru este clar: „stabilocrația” meticulos construită de Vučić intră într-o fază de instabilitate sporită – în care controlul va deveni mai dificil, iar contradicțiile vor fi tot mai acute/ pasaj din Serbie : l’insurrection étudiante face au clientélisme hégémonique de Vučić/ Ivica Mladenović/ Politolog, Doctor în științe politice, cercetător la Institutul de Filosofie și Teorie Socială al Universității din Belgrad și cadru didactic la Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne.
(de)motiv(are)
Totul pleacă de la motiv, îl ai, nu îl ai, este. La fel cum adolescentul comite actul oribil având un motiv absent, complet demotivat de ceva anume sau împins de ceva. Demotivat total, în lehamitea existenței sale fără accente de popularitate, fără alte priviri virtuale ațintite asupra lui, se face și concepe motivul, căci un motiv are. De motiv are. În societate mult prea pozitivă, obosită de atâta pozitivism, vezi
ne lipsește negativismul, acel nu care taie din elanul motivării. Așa că demotivarea devine un element pozitiv al existenței individuale, care prinde contur atunci când totul este mult prea încărcat de motiv, de motiv are.
Nu uita, până în 2050
Ar putea fi mai mult plastic în ocean decât pește!
99% dintre păsările mărilor și oceanelor ar putea ingera plastic!
Milioane de animale marine mor în fiecare an din cauza gunoaielor
Fiecare chiștoc de țigară poluează sute de litri de apă și durează ani să se degradeze
10 milioane de gunoaie sunt aruncate anual în apele mărilor = adică, un camion pe minut, 400 kg pe secundă
80% din gunoaiele marine provin din surse terestre.
Ce putem face? #ourocean #ourseas (Sursa: Aquarium Pola)