Scrisul ca o carte de identitate a anxietăților, a nedumeririlor sau a uimirilor. Interviu cu poetul Savu Popa
#decitit #invitatielalectura Poezia, mai ales pentru somnul de amiază din duminicile imaginației, vinul alb, pentru îmblânzirea tensiunii și a inceritudinilor, undeva la granița dintre oraș și sat.
A scrie proză este echivalentul unei alergări. Nu știi când și de ce te-ai opri. Nu te oprești, vei continua să o faci la nesfârșit, cuprins de un vârtej al căutărilor. A scrie poezie, în schimb, e ca și cum ai dansa, spunea Paul Valery. Poetul Savu Popa îl urmează într-un joc al cuvintelor care îi legitimează imaginația și trăirea. Nu este un exercițiu al cunoașterii sau pentru cunoaștere, ci o carte de identitate a anxietăților, a nedumeririlor sau, dimpotrivă, a uimirilor sale. Savu Popa a acceptat provocarea unei discuții relaxate despre poezie, scris, poet și tehnologii, locul poeziei, muze și inspirații, vin alb și alte asemenea năstrușnicii.
∱ilosofiiLaFrontală: Spune-mi ce anume te mână în lupta ta cu condeiul?
🎤 Savu Popa: Aș începe, în primul rând, prin a-ți mulțumi pentru ocazia acestui interviu, pe care îl consider un bun prilej pentru mărturisirea unor lucruri care țin de ceea îmi este mai la îndemână, adică literatura. Apoi, pot afirma că scrisul generează nevoia de a-mi legitima imaginația și trăirea. Însă, nu scriu pentru a cunoaște lumea, pot face acest lucru studiind sau ascultând opiniile altora, mult mai în măsură să îmi explice ce se întâmplă cu noi și cu spațiul pe care îl ocupăm. Scrisul mă ajută să conștientizez când și cum să dau la maximum realitatea, așa cum am spus-o într-un poem, sau să las concretul să mă inunde în interior, ca o cascadă. Practic, scrisul meu încearcă să fie o carte de identitate a anxietăților, a nedumeririlor sau, dimpotrivă, a uimirilor mele. Apoi, scriu ca să aerisesc o porțiune din mine care, în alte contexte sau timpuri, a fost mult prea închisă, întocmai ca o cameră lipsită de orice fereastră sau de posibilitatea unei guri de aerisire. Ori, scrisul este această oază de oxigen necesară primenirii aerului dintr-un spațiu întunecos. Scrisul este anticorpul care conferă imunitate inimii mele. Nu în ultimul rând, această activitate te poate predispune unei deschideri primejdioase. Și, aici, mă refer la faptul că, mai ales, poeții umblă mult cu un buzunar la piept de unde, precum o eșarfă atât de transparentă, încât sufletul le poate aluneca în orice clipă, riscând să-l piardă la orice mișcare mai bruscă de plăci tectonice, a vieții.
∱ilosofiiLaFrontală: Care ți-e muza atunci când cuprinzi între versuri pămânul și cerul?
🎤 Savu Popa: În cea mai mare parte a timpului, mă regăsesc printre oameni, observându-i, studiindu-i, comunicând cu ei. E de ajuns acest lucru ca să îmi ofere prilejul sau măcar premisa unei experiențe pe care să o developez, mai apoi, în textele mele. Observația, pentru mine, este unitatea de măsură a uimirii. Însă, inspirația mă cam ia pe nepregătite. De pildă, sunt zile în care mă aplec deasupra albului hârtiei ca deasupra unei prăpastii fremătătoare. Iar, când se întâmplă să fiu într-o aglomerație, într-un mijloc de transport, atunci simt ceva, ca un scurtcircuit al imaginației, și o idee, o secvență sau doar câteva cuvinte apar din senin și își cer dreptul la... pagina de hârtie.
∱ilosofiiLaFrontală: Am încercat poetic să deschid linia discuției noastre, dar voi continua mai aplicat și abrupt: cum crezi că tehnologia și mediul online au influențat poezia și modul în care poeții își împărtășesc operele cu publicul?
🎤 Savu Popa: Există, datorită mediului virtual, o deschidere și o expunere, în același timp. Pe de o parte, creatorul ajunge la public într-un mod mult mai simplu, etalându-și produsele artistice sau, mai bine spus, acestea ajung, prin intermediul digital, mult mai rapid și mai simplu la cât mai multă lume. Pe de altă parte, există, omniprezent, riscul unei treceri frauduloase a graniței dintre normalitate și epatare, dintre cumpătare și exces, dintre seriozitate și bagatelizare. Uneori, creatorul se trezește, într-un astfel de mediu, ca unul dintre tinerii care, exact ca în povestea lui Tezeu și a minotaurului, fuseseră aduși pentru a fi sacrificați de către minotaur, în labirintul special creat pentru acesta. Unul dintre acei tineri, care este adus acolo drept pradă de război și lăsat fără arme sau alt ajutor, e obligat doar cu propriile puteri să înfrunte înfricoșătoarea arătare. Consider că, odată ce ai intrat în acest spațiu labirintic, poți întâlni numeroși și primejdioși minotauri, adesea, aflați doar la un click sau like distanță de tine și de iluzia care îți dă târcoale. Sunt de părere că, odată ce ai intrat pe internet, nu deții existența unei ființe de hârtie, vorba lui Roland Barthes, referitoare la soarta personajelor, ci, mai degrabă, pe aceea a unei ființe de pixeli, cu termen de garanție limitat și controlat. Pe internet, te afli, cel mai adesea, pe contrasens nu doar cu cei din jur, ci și cu tine însuți.
∱ilosofiiLaFrontală: Ai vreo tradiție sau obicei special legat de procesul tău de creație poetică?
🎤 Savu Popa: Am citit că marii prozatori scriau chiar și nopțile. Eu scriu, în general, nu neapărat după un anumit program prestabilit, deși, uneori, o anumită disciplină îmi este necesară și benefică în vederea limpezirii gândurilor, a ideilor. De pildă, între scrisul și corectarea textului, simt nevoia, fie să fac o scurtă plimbare prin jurul casei, fie să ies puțin din cameră, să aerisesc, nici măcar să nu privesc în urmă spre scaunul gol, să mă apuce vreo mustrare de conștiință sau mai știu eu ce. Prefer să mă spăl pe mâini, pe față, să privesc cerul, ieșind puțin afară sau să vorbesc cu cineva. Dar, uneori, procedez, după ce am reușit să scriu câteva pagini, precum Pilat: mă spăl pe mâini câteva minute bune în șir. De asemenea, trecerea de la poezie la proză marchează și începutul unei noi etape de maturitate și de responsabilitate, așa cum a fost și pentru mine. Am făcut, astfel, trecrea de la spațiu reflexiv, orfic, al sugestiei și al reveriei, cum este cel poetic, la un spațiu mult mai extins, al observației și al detaliului. Dintr-o dată, ți se deschid noi perspective. Mai ales că proza presupune continuarea propoziției până la capătul rândului, deci, o mai mare posibilitate și dorință de a pătrunde în universul faptelor narate, de a simți ritmurile epicului care ți se aștern, orbitor, pe întinsul paginii albe. Cred că Paul Valery spunea undeva, într-un eseu, că a scrie poezie e ca și cum ai dansa. În schimb, a scrie proză este echivalentul unei alergări. Nu știi când și de ce te-ai opri. Și, cu toate acestea, ca un fiu risipitor, mai ales în ultima perioadă, mă întorc la poezie, spășit și tăcut la suprafață.
∱ilosofiiLaFrontală: Cum vezi rolul poeziei în societatea contemporană și ce impact crezi că poate avea asupra cititorilor?
🎤 Savu Popa: Rolul poeziei rămâne, dincolo de toate barierele, cel al unui anticorp. Sunt foarte atașat de vorbele poetului Ion Mureșan care credea, pe bună dreptate, că, într-o societate bolnavă, poeții sunt anticorpii. În ceea ce mă privește, cred că poezia rămâne armura de care se lovesc în van toate săgețiile otrăvite de orgolii, de emfaze ridicole, de mirări gratuite sau de malițiozități stridente. Ea poate deveni chiar și un soclu pentru acele statui care au fost doborâte, izgonite de pe alte socluri aparent mai rezistente. Poezia este acel strigăt de pe cea mai îndepărtată planetă, cu speranța că, datorită lui, universul s-ar cutremura măcar o clipă. Ea reprezintă, pentru o societate ca cea din preajma noastră, fermentul potrivit, doza optimă de inefabil. Fără poezie, cred că lumea nu ar mai putea, nicio secundă, clipi din ochi.
∱ilosofiiLaFrontală: Eu cred că ne lipsește poezia din viețile noastre. Ai spus într-un interviu că acest tip de scriere reprezintă viul, un joc de a simți ceea ce se întâmplă în prezent. Este exact ceva care ne lipsește sau de care ne-am lipsit, că am renunțat nu doar la literatura în general, la a citi, ci, în mod particular, la poezie. Cum vezi acest lucru și cum am putea face să readucem poezia în viețile copiilor, în mod special, căci, cred că de acolo pleacă aproape totul. Ne educăm, ne formăm de mici.
🎤 Savu Popa: Am spus-o și o mai spun: lectura se formează în școală. O școală fără cultivarea spiritului lecturii poate deveni un câmp minat. Sedimentarea plăcerii și a bucuriei lecturii în mințile și în imaginațile unor vârste fragede este unul dintre actele care contribuie la formarea caracterelor și a personalităților. Pentru spiritul tânăr, amprentat încă de o anumită inocență, cultivarea lecturii este precum o ploaie plină de mană. Le oferim copiilor posibilitatea de a citi un text dincolo de prejudecăți didactice sau alte îngrădiri, iar lumea poate deveni mai bună, mai spornică din anumite puncte de vedere. Le dăm, astfel, acestora, dreptul de a avea o imaginație și îi preschimbăm automat în purtători de cuvânt ai propriei lor individualități.
∱ilosofiiLaFrontală: Ce este un poet, cine poate fi un poet, când ești poet?
🎤 Savu Popa: Un poet este cel care se află în așteptarea unui tren într-o gară care s-a lepădat de toate șinele. Un poet este prima persoană care își poate dresa umbra. Un poet este conștient că orgoliul este acel rechin care înoată în apele nu prea adânci din interiorul său. Cu toate acestea înoată în sine mult prea aproape de acest rechin orb și, mai tot timpul, flămând.
∱ilosofiiLaFrontală: De ce receptare a avut parte volumul tău recent publicat - “De-a v-ați ascunselea“, apărut în primăvara aceasta la editura clujeană Școala Ardeleană?
🎤 Savu Popa: Deocamdată, am avut parte de două cronici scrise de către poeții Marcel Vișa și Andrei Mocuța1. Aștept, în continuare, sentințele, sper că blânde și empatice, ale viitorilor cititori.
∱ilosofiiLaFrontală: Poezie sau proză? Vin alb sau roșu? Oraș sau sat? Vers cu rimă sau fără? Care a fost cea mai hilară reacție pe care a stârnit-o poezia ta?
🎤 Savu Popa: Poezia, mai ales pentru somnul de amiază din duminicile imaginației, vinul alb, pentru îmblânzirea tensiunii și a inceritudinilor, undeva la granița dintre oraș și sat, pentru a privi munții din depărtare, o blândă terapie cu electroșocuri, versul fără rimă, ca o mănușă aruncată prozodiei.
∱ilosofiiLaFrontală: Ce fel de poet te consideri?
🎤 Savu Popa: Sincer, mă consider un poet care a nimerit, în lumea aceasta, întocmai ca acel sombrero care cade ,,inexplicabil din cer”, într-un orășel american, din romanul lui Richard Brautigan. Până la urmă, asta este menirea poetului, pe de o parte, marcată de o discreție irizată de curenții blânzi ai uimirii, însă, în cuptoarele alchimice ale acestei discreții are loc transfigurarea existenței și a apropierii umane. Pe de altă parte, fortuitul, misterul sau chiar și hilarul ar trebui să îi legitimeze poetului șederea lui în această lume, o dublă ședere, una cu trupul și cu toate trebuințele sale, alta cu sensibilitatea și cu toate metehnele, incertitudinile acesteia. Până la urmă, ca poet, sunt un ucenic al zeiței nipone Amaterasu, cea care, așa cum am spus și pe coperta ultimului meu volum de versuri, era păstrătoarea unei oglinzi solare care scotea lumina din tenebre și o dăruia celorlalți.
Rânduri așternute de Savu Popa
***
Să scrii poezie
Ca și cum
Ai încerca
Să faci echilibristică
Pe liniile din palma
Lui Dumnezeu.
SAVU POPA – Membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Sibiu, profesor de limba și literatura română, doctor în filologie, titlu obținut în cadrul Școlii Doctorale a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, cu o teză despre ipostazele teatralității și ale hermeneuticii incertitudinii în poezia optzecistă. A debutat ca poet, în 2004, la vârsta de 13 ani, în revista Euphorion din Sibiu, orașul în care s-a născut. A primit mai multe premii la concursuri și festivaluri literare naționale: Marele Premiu „Traian Demetrescu”, Craiova, 2016 (poezie); Premiul „Literatura Tinerilor”, ediția I, Neptun, 2017, sub egida Uniunii Scriitorilor din România, președintele juriului fiind criticul și istoricul literar Nicolae Manolescu; „Premiul pentru încurajarea activității cultural-artistice”, acordat în cadrul Galei Societății Civile de Avocați „Stoica & Asociații”, București, 2018.
Te poți întâlni cu Savu Popa la Cluj, la lansarea de carte pe care o are programată
Nu uita, până în 2050
Ar putea fi mai mult plastic în ocean decât pește!
99% dintre păsările mărilor și oceanelor ar putea ingera plastic!
Milioane de animale marine mor în fiecare an din cauza gunoaielor
Fiecare chiștoc de țigară poluează sute de litri de apă și durează ani să se degradeze
10 milioane de gunoaie sunt aruncate anual în apele mărilor = adică, un camion pe minut, 400 kg pe secundă
80% din gunoaiele marine provin din surse terestre.
Ce putem face? #ourocean #ourseas (Sursa: Aquarium Pola)
Între timp, volumul a mai primit o recenzie din partea lui Romeo Aurelian Ilie, apărută pe Meridianul Timișoara